Situație nemaiîntâlnită și deloc confortabilă pentru un angajat din cadrul Poliției Municipale Bârlad. În declarația sa de avere figurează pe lângă alte două împrumuturi bancare și un împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 25.000 de euro. Polițistul, nimeni altul decât comisarul-șef Cătălin Bejinariu, iar persoana fizică – Marius Ioan Cordaș, cunoscut pentru implicarea în dosarul anchetat de FBI, suspectat alături de alți bârlădeni pentru fraudarea cu carduri clonate a unor bănci din Oman și Statele Unite.
MARIUS CORDAȘ: ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE PENTRU FURT DIN BANCOMATE. O ALTĂ ANCHETĂ BATE PASUL PE LOC.
Reamintim că în luna aprilie 2015, la Bârlad au avut loc descinderi la adresele mai multor suspecți, printre care și la Marius Ioan Cordaș, cel bănuit de anchetatori că ar fi fost capul operațiunii prin care bănci din SUA și Oman ar fi fost prejudiciate cu peste 11 milioane de dolari americani. Gruparea a reușit să cloneze cardurile băncilor respective și scoteau banii cash direct din bancomate. Membrii rețelei se deplasau chiar și în alte țări, precum Japonia, de unde scoteau bani în numerar sperând astfel că vor fi imposibil de indentificat.
După tot tam-tam-ul mediatic de la acea vreme, în ciuda faptului că la Bârlad a ajuns o comisie rogatorie internațională formată din procurori, polițiști și agenți FBI, nici un suspect nu mai are vreo măsură restrictivă după doi ani de zile. Dacă atunci o parte din suspecți au primit mandate de arestare și control judiciar, astăzi măsurile nu se mai regăsesc în cauză. Mai mult decât atât, pe rolul niciunei instanțe de judecată din România nu există un proces care să aiba obiectul cauzei, o parte din infracțiuni fiind stabilite pe teritoriul țării:
- „În fapt, din cercetările penale întreprinse în cauză a rezultat că în ziua de 02.12.2013, un grup de persoane deținând mai multe numere de card-uri emise de bănci din străinătate, au efectuat mai multe tranzacții frauduloase, constând in retrageri de numerar pe teritoriul României prin utilizarea de card-uri clonate.
- In ziua de 02.12.2013, persoanele mentionate s-au deplasat la mai multe ATM-uri din municipiul Bucuresti si au retras fraudulos numerar. Bancile comerciale din Romania au comunicat ca in ziua de 02.12.2013, au fost inregistrate în sistemele ATM-urilor un număr de aproximativ 4100 tranzactii frauduloase, în suma de aproximativ 14.350.000 lei (4.100.000 USD). Toate aceste tranzactii au fost efectuate cu un numar de 11 carduri bancare, dupa cum urmeaza: 10 carduri emise de aceeasi banca, …..din Puerto Rico si au BIN(bank identification number) 539283 iar un card a fost emis de o banca din SUA si are BIN (bank identification number) 641643.” se arată în referatul de arestare din 2015.
În 2013, Marius Ioan Cordaș și fratele său, au fost prinși de DIICOT în orașul Galați cum retrăgeau sume în numerar de la bancomatele din oraș folosind carduri clonate. Marius Ioan Cordaș (ex Crăsuleac) povestea atunci procurorilor că plătise 100 de milioane lei vechi pe 71 de carduri falsificate.
Tribunalul Galați i-a condamnat atunci pe cei doi frați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, iar sumele cu care au fost prinși asupra lor în momentul reținerii (4.950 euro și 20.000 lei) le-au fost restituite prin ordin judecătoresc.
POLIȚISTUL A DECLARAT SUMA ÎMPRUMUTATĂ DE TEAMA PROCURORILOR?
În declarația de avere a comisarului-șef Cătălin Bejinariu, publicată de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) în luna iunie 2015, acesta figurează cu trei împrumuturi, dintre care două fiind de la instituții de credit și anume: 97.924 RON / pe perioada 2007-2045 / de la Raiffeisen Bank S.A. și 30.000 RON / pe perioada 2013-2015 / de la C.A.R.. Sub cele două instituții de credit mai apare și un împrumut de la o persoană fizică: suma de 25.000 de euro / pe perioada 2014-2028 / de la Cordaș Marius.
Notabil este că, la data completării declarației de avere a comisarului-șef Bejinaru, apare ca fiind 11 iunie 2015, aproximativ la două luni de zile după scandalul în care procurorii au descins la Bârlad la suspecții de infracțiuni informatice. E posibil ca acesta să fi declarat suma de teama procurorilor, simțind că aceștia din urmă ar fi știut de existența banilor? În anturajul celor doi se fac însă speculații cu privire la suma împrumutată și se spune că de fapt „împrumuturile” depășesc orice imaginație, cu scopul clar de a justifica anumite investiții.
Legat de același scandal este și preluarea Ștrandului Municipal chiar de către soția polițistului Bejinariu în asociere cu Marius Cordaș, deschis în aceeași perioadă în care DIICOT-ul efectua ancheta la Bârlad.
Nu se cunoaște nici acum dacă respectivele anchete și descinderi au zguduit ceva, în afară de liniștea infractorilor și a celor care fac afaceri cu ei. În același scandal, a mai fost implicat un alt polițist din cadrul Poliției Bârlad și anume Mihăiță Lupu, care a demisionat imediat după declanșarea anchetei.
Cât despre legăturile dintre polițiști și infractori, modă destul de veche în Bârlad, rămâne de văzut dacă structurile responsabile își vor face treaba. Semnalul a fost tras. Poate ne explică cineva cum de un polițist a luat bani pe un termen de 14 ani, de la un individ cunoscut cu antecedente penale și vizat într-o altă anchetă chiar în perioada în care s-a împrumutat (cel puțin asa reiese din declarația de avere).
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!