600 de persoane au participat la campania de consultaţii oftalmologice gratuite şi măsurarea tensiunii oculare cu tema ”Ochii – poarta deschisă catre suflet”, derulată de compania Lent Optik în perioada 4-9 decembrie 2017, în municipiile Vaslui și Bârlad.
Din totalul participanților la consultații, 75% au fost femei iar 25% bărbați. În urma investigațiilor, persoanele participante au primit recomandări și rețete specifice, precum și trimiteri către centrele de oftalmologie, pentru a corecta problemele mai grave.
În cadrul consultațiilor au fost descoperite afecțiuni oculare la 25% din participanți, aceștia fiind direcționați către medici oftalmologi pentru investigații mai amănunțite și tratamente.
„Prin aceasta campanie încercăm să atragem atenția asupra importanței sănătății ochilor și a consultațiilor oftalmologice periodice. Desfășurând campania concomitent în Vaslui și Bârlad, Lent Optik și-a propus să vină în sprijinul persoanelor care ajung mai rar la medic. Folosim o aparatură performantă cu care putem să diagnosticăm multe probleme patologice iar în cazul problemelor mai grave îi direcționăm pe pacienți spre centrele de oftalmologie. Consultațiile sunt absolut gratuite, indiferent dacă oamenii își cumpără sau nu ochelarii de la noi”, a declarat Marian Stoican, manager Lent Optik.
Campania din județul Vaslui continuă programul de CSR derulat în Județele Cluj, Caraș-Severin și Hunedoara în perioada noiembrie-decembrie, în cadrul căruia 7700 de persoane au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite.
Campania socială ”Ochii – poarta deschisa catre suflet” beneficiază de sprijinul următoarelor publicații: 7 zile, Avantul Liber, BDB News, Bucuresti Life, Clarissa, Clujul de buzunar, Cluj.com, Cotidianul Transilvan, Dacic Cool, Dejeanul, Dejul Meu, Gherleanul, In Oras, In Turda, Monitorul de Vaslui, PresaLocala.com, Radio Reșița, Reper 24, Romania pozitiva, Știrile CS, Stiri din Apahida, Stiri din Campia, Turda Info, Turda Live, Turda News, Ziarul Exclusiv, ziar15minute.
Serviciile medicale oftalmologice au fost efectuate de specialişti din Bucureşti, cu aparatură de ultimă generaţie.
Despre Lent Optik
Lent Optik cuprinde o echipă de specialiști în executarea de ochelari pentru vedere, consultații oftalmologice, eliberări rețete, determinarea dioptriilor, ochelari de soare, ochelari de calculator, accesorii și reparații specifice. Toate produsele și serviciile companiei sunt controlate și evaluate după un plan bine stabilit anterior.
În perioada 2012-2017, Lent Optik a derulat mai multe campanii sociale oferind consultații oftalmologice gratuite locuitorilor din sute de localități din toate zonele țării. În urma investigațiilor din cadrul campaniilor, participanții au primit recomandări și rețete specifice către centrele de oftalmologie pentru corectarea problemelor mai grave.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.