Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Teribilism: a pierdut controlul mașinii, din cauza vitezei, într-o curbă

Posted on 2 mai 2016

În noaptea de 01 spre 02 mai a.c., Poliția municipiului Bârlad a fost sesizată prin apel la numărul de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe D.J. 243, pe raza comunei Iana.

Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au efectuat cercetări la locul producerii accidentului și au stabilit faptul că Vlad O., în vârstă de 19 ani, din comuna Pogana a condus un autovehicul din direcția Iezer către localitatea Pogana. Într-o curbă la dreapta, din cauza neatenției în conducere, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă  și a intrat într-un mal de pământ.

Patru persoane aflate în autovehicul, cu vârste cuprinse între 20 și 38 ani,  au fost transportate la Spitalul municipal de Urgență Bârlad unde au fost diagnosticate cu „policontuzii”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat
  • Alt anonim la INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid
  • Irina Giusca la Firme private ar face presiuni pentru închiderea cișmelelor. Primăria Bârlad datorează explicații

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Control judiciar pentru Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui – anchetat pentru trafic de influență și presiuni politice
  • UPDATE. Fănel Bogos, arestat pentru 30 de zile
  • Polițist din IPJ Vaslui, în arest 30 de zile pentru mită: promitea „atenții” procurorului ca să rezolve un dosar
  • DNA scutură cuibul de la Vaslui: politicieni, rezerviști și afaceriști, suspectați de trafic de influență
  • Semn că administrația învață din mers: Primăria Bârlad scade prețurile la parcare
©2025 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme