Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Centura Bârlad, la un pas de finalizare, dar inaugurarea întârzie. Încă se așteaptă deschiderea după termenul de 10 august

Posted on 14 august 2024

Centura Bârlad, deși este în stadiul fizic de execuție de 99,9%, este greu de inaugurat, anunță Asociația Pro Infrastructură. Reamintim că Varianta Ocolitoare Bârlad trebuia să fie inaugurată pe 10 august.

„Cei aproape 11,3 kilometri care ocolesc Bârladul pot fi deschiși fără probleme. Dar, aparent inexplicabil, stăm… probabil după domnul Grindeanu care nu găsește foarfeca sau cheile de la elicopter”, transmite asociația, într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Contractul a fost semnat cu Tehnic Asist în 24.10.2018, preluat din toamna lui 2022 de Concelex, a primit ordin de începere în 05.12.2018 și prevede 8 luni de proiectare și alte 22 de execuție. Valoarea contractului este de 132 milioane lei.

„S-a întârziat foarte mult cu proiectul tehnic, depus abia în iunie 2020. Prin urmare, ordinul pentru startul lucrărilor (dat separat pe acest tip de contract) a venit tocmai în august 2020, deci termenul de finalizare inițial: iunie 2022. Adică în urmă cu doi ani și ceva.

Întârzierile au fost, ca de obicei, din cauza statului care nu și-a făcut treaba la timp (exproprieri, avize, utilități de mutat) și nici antreprenorul nu a rupt norii. Așa că… nici nu mai adunăm aceste câteva săptămâni petrecute în așteptarea panglicii ministrului Grindeanu”, mai transmite Asociația Pro Infrastructură.

CNAIR a publicat recent un video privind stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Bârlad, spunând că printre lucrările rămase de executat se enumeră: amenajare peisagistică parcări, montaj gospodărie ape/ grupuri sanitare parcări, amenajare drumuri vicinale (agricole), rectificare acostamente (zone izolate), finalizare șanțuri, montaj podețe tubulare pt. deversarea apelor pluviale (în afara VO), montaj rețea scurgere ape pluviale (pasaje și poduri), amenajări diguri protecție (taluzare, completare), curățenie.

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Codreanu la Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Parcările fantomă de pe ocolitoarea Bârladului
  • Primăria Bârlad anunță demolări: 15 zile pentru construcțiile ridicate ilegal pe domeniul public
  • Achiziții cu probleme la Spitalul Bârlad: raportul Curții de Conturi ridică întrebări despre management
  • Audit devastator pentru administrația din Bârlad: Cum s-au gestionat proiectele de milioane de euro!
  • Primăria Bârlad plătește 30.000 de lei pentru o documentație. Prețul, de fapt, pentru lipsa de organizare?
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme