O asistentă medicală din Bârlad, a murit pe 8 martie în secția Terapie Intensivă a spitalului de urgență „Elena Beldiman”. Nu se cunosc deocamdată cauzele exacte ale decesului.
Pe 3 martie, Paula Stîngă (39 de ani), a fost adusă la spitalul de urgență din Bârlad în stare gravă, fiind transferată după numai două zile în secția ATI ( Anestezie și Terapie Intensivă). Aici, femeia de 39 de ani a intrat în comă, iar pe data de 8 martie a decedat în ciuda eforturilor medicilor de a o ține în viață.
Poliția Bârlad a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauzele exacte care au dus la decesul femeii. În acest moment, se suspectează că Paula S. ar fi fost infestată cu virusul H1N1 (gripa porcină) sau că degradarea rapidă a sănătății sale ar fi fost cauzată de niște pastile de slăbit cumpărate de pe internet.
Paula Stîngă era de meserie asistentă medicală și mama a două fetițe.