Ieri, pe raza comunei Stănilești, polițiștii au efectuat mai multe percheziții domiciliare și au reținut patru tineri, cu vârste între 16 și 23 de ani. Aceștia sunt bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt, fapte săvârșite pe raza localității de domiciliu. Prejudiciul estimat prin comiterea infracțiunilor este de aproximativ 23.000 de lei.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși, de la posturile de poliție arondate, polițiști de ordine publică și investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Huși și polițiști ai Serviciului de Acțiuni Speciale au efectuat ieri, 11 august a.c., 7 percheziții domiciliare pe raza comunei Stănilești și au condus la audieri 10 persoane.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, patru tineri, L. Robert, de 16 ani, L. Alexandru, de 17 ani, I. Marius, de 19 ani și I. Andrei, de 23 de ani, toți domiciliați în satul Pogonești, comuna Stănilești, față de aceștia efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și distrugere, fapte comise pe raza localității de domiciliu.
Polițiștii au stabilit faptul că în perioada septembrie – noiembrie 2015, I. Marius și L. Robert au pătruns, fără drept, în locuința unui consătean, despre care cunoșteau că nu este la domiciliu și au sustras bunuri (motocoase, pompă submersibilă pentru apă, bobină cu fir pentru motocoasă, aparat sudură) în valoare de 3.000 de lei.
În luna ianuarie a.c., L. Alexandru și I. Adrian au sustras din locuința unui consătean bunuri ( LCD, scule și unelte) în valoare de 1.800 de lei, iar în cursul lunii martie a.c., I. Marius și L. Alexandru au pătruns, fără drept, într-un magazin din localitatea Pogonești de unde au sustras 1.250 de lei și 50 de euro.
În luna aprilie a.c., L. Alexandru a pătruns fără drept în locuința unei alte femei din comună și i-a sustras un laptop în valoare de 800 de lei, iar în luna iunie, L. Alexandru și L. Robert au sustras din incinta unei socetăți comerciale din comună o motopompă de apă în valoare de 1500 lei.
De asemenea, în luna iulie a.c., I. Andrei și L. Alexandru au pătruns fără drept în locuința unei femei și i-au sustras dintr-un portofel suma de 3.000 de euro. Tot în cursul lunii iulie, L. Alexandru și L. Robert au dislocat un geam de la un autoturism parcat pe raza comunei Stănilești și au sustras din interior bunuri (trusă chei, lanternă, stick USB, etc) în valoare de 1.000 lei.
Bunurile sustrase au fost valorificate de tineri la diferite persoane. O parte din prejudiciu a fost recuperat și urmează să fie restituit părților prejudiciate.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a tinerilor.
Astăzi, cei patru tineri au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși şi a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!
Susține-ne pagina https://www.facebook.com/bdbnews.ro cu un LIKE !