Un băiețel în vârstă de 1 an și 4 luni a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Bârlad, de pe bulevardul Epureanu. Echipajul medical ajuns la fața locului l-a preluat pe cel mic și l-a transportat la spitalul din localitate.
Copilul este conștient, respiră spontan și este supus unui examen la Computerul Tomograf pentru a se stabili dacă a suferit leziuni interne. Medicii de pe ambulanță spun că șocul căderii în gol a fost atenuat de pământul umed. Cel mic s-a ales cu leziuni osoase (fracturi) și un traumatism cranian.
Potrivit martorilor, copilul s-a urcat la geamul locuinței și a vrut să privească în jos, moment în care a alunecat și a căzut de la înălțime. Părinții se aflau în casă.
Medicii bârlădeni iau în calcul transferul celui mic la un spital de specialitate din Iași cu o ambulanță, deoarece elicopterul SMURD nu se poate ridica de la sol din cauza condițiilor meteo, a plafonului de nori.
Articol în curs de actualizare…
Nu uitați să vă alăturați grupului nostru de Facebook, unde putem discuta despre problemele Bârladului. Ne poți susține distribuind știrile noastre.
În lipsa unui acord scris din partea BDB News, puteţi prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului.