Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Bârladul va avea opt sensuri giratorii

Posted on 3 iunie 2018

Soluția salvatoare pentru traficul tot mai anevoios din municipiul nostru, cu care vine primăria Bârlad, sunt opt sensuri giratorii. Două dintre ele vor fi executate pe bani de la bugetul local. Alte două, par a fi din alt film.

„Suntem orașul unde nu avem nici un sens giratoriu. Încercăm să realizăm două pe banii de la bugetul local la intersecția Vasile Lupu – Nicolae Bălcescu și la Gura Leului, trei pe Planul de Mobilitate Urbană: pe străzile Grigorie Ignat, Vasile Pârvan și Marcel Guguianu și alte trei prin Compania Națională de Investiții: zona Confecții, la BCR și Popa Șapcă (bd. Republicii, Spectral)”, a spus duminică – 3 iunie a.c., Dumitru Boroș, într-o conferință de presă organizată la sediul Primăriei Bârlad.

Intersecția de la Cerbul de Aur și cea de la Fepa (zona Grădină) nu au fost luate în calcul, cel puțin pentru moment. Asta în condițiile în care, luate separat, cele două intersecții sunt tranzitate de un flux foarte mare de autovehicule.

Cea de la Cerbul de Aur „deservește” cartierul Gară și parte din fluxul auto care vine de pe străzile Stroe Belloescu, Ștefan Procopiu (zona Casa de apă), inclusiv traficul de tranzit de pe bulevardul Republicii. Cât despre cea de la Fepa, nu mai este nevoie să subliniem că joacă rolul de poartă de intrare/ieșire din oraș.

Singurul sens giratoriu care și-ar justifica pe deplin utilitatea și amplasamentul, dintre cele trei propuse pe bulevardul Republicii, ar fi cel din zona Confecții. Intersecția respectivă, fiind și poarta de intrare/ieșire în oraș, e tranzitată zilnic de mii de autovehicule și face legăturile între oraș și liceul Mihai Eminescu, cartier Deal și cartier Gară.

Logica după care au fost alese celelalte două locații pentru amplasamentul sensurilor giratorii, cel din zona Popa Șapcă și respectiv BCR, bate practica de la fața locului. De exemplu, în cazul celui de la Popa Șapcă, ar fi fost mult mai simplu desființarea intersecției semaforizate de la Cerbul de Aur (situată la aproximativ 80-100 metri mai în spate) și traficul, inclusiv cel greu, ar fi avut drum liber și continuu de la intrarea în oraș și până la ieșire.

Cât despre sensurile giratorii de la Gura Leului, Vasile Lupu și Nicolae Bălcescu, salutăm decizia. Oricât de târziu ar părea, pentru aceste zone e o gură de aer realizarea acestor obiective. Rămâne să vedem și cât de repede vor demara lucrările. Bârlădenii oricum s-au învățat că…, ce fac alții într-un an, la noi durează patru.{vembed Y=ln4q0IRZC3o}


Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.

În lipsa unui acord scris din partea BDB News, puteţi prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului.

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani fost primar galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad reiser retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Bogdan Mihai la PSD la al doilea cartonaș galben: bârlădenii s-au săturat de îngâmfare
  • Arseni Elena la PSD la al doilea cartonaș galben: bârlădenii s-au săturat de îngâmfare
  • Un pesedeu la PSD Bârlad, club select: intrarea se face cu genuflexiuni. Boroș, încă pe bancă
  • Anonim la Votăm o dată, ascultăm patru ani: „Presa e în sală. Scoateți-i afară!”
  • Ionut la Votăm o dată, ascultăm patru ani: „Presa e în sală. Scoateți-i afară!”

Caută

Arhivă

Articole recente

  • România la Răscruce – 18 Mai, un Vot între două viziuni
  • Editorial: DGA Vaslui și liniștea complice în fața corupției evidente
  • Mandate de executare puse în aplicare de polițiștii hușeni: un șofer fără permis și un ucigaș de animale, duși după gratii
  • Tragedie rutieră în apropiere de Bârlad: un tânăr de 20 de ani a murit, iar un adolescent de 16 ani este în comă profundă
  • PSD la al doilea cartonaș galben: bârlădenii s-au săturat de îngâmfare

PARTENERI MEDIA

©2025 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme