În urmă cu 130 de ani, la 13 aprilie 1886 vedea lumina zilei, la Bârlad, Nicolae Tonitza, cel care este considerat, pe bună dreptate, unul din importanții pictori români.
Pentru marele artist pictura va fi, dincolo de frământările cotidiene, de angajare în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale.
„Urmărind marcarea, așa cum se cuvine, a 130 de ani de la nașterea sa, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, în colaborare cu Consiliul Județean Vaslui, Consiliul Local și Primăria Bârlad, având ca parteneri Uniunea Artiștilor Plastici din România și Asociația „Nomen est Omen” din București, au decis organizarea unei ample expoziții – concurs. Aceasta va fi structurată pe două secțiuni, respectiv pictură și grafică, la care se va mai adăuga o secțiune care va cuprinde câțiva artiști consacrați, invitați ai organizatorilor, și care nu vor face parte din concurs.
Lucrările premiate, în urma jurizării, vor fi donate instituției organizatoare, respectiv Muzeului „Vasile Pârvan”.
Evenimentul este gândit ca având două momente distincte, primul derulându-se pe 24 aprilie 2016, orele 17.30 la Sediul Central al Muzeului, când va avea loc vernisajul expoziției, iar cel de-al doilea va fi legat de încheierea procesului de jurizare și acordarea premiilor, constând din bani, diplome și o medalie omagială, și care se va întâmpla pe 20 mai 2016, la orele 20.00.
Concursul este promovat și ca un „Dialog al Artelor”, vernisajul din data de 24 04 2016, fiind urmat de un concert extraordinar susținut de doi muzicieni de excepție sosiți de la Budapesta, respectiv Antal Zalai (vioarã) și Jósef Balog (pian), iar festivitatea de premiere din 20 05 2016, parte a programului Noaptea Muzeelor, va fi urmată de un concert susținut de pianistul Răzvan Dragnea.
Organizatorii expoziției – concurs, își doresc ca acest moment de început să capete un caracter permanent, astfel încât la fiecare doi ani, municipiul Bârlad și Muzeul „Vasile Pârvan” să se transforme, pentru o lună de zile, în centrul artelor plastice din România, acolo unde artiști din întreaga țară să se întâlnească și să-și prezinte cele mai noi și importante creații, omagiindu-l, de fiecare dată, cum nu se poate mai frumos, pe marele pictor, Nicolae Tonitza”, a precizat profesorul Mircea Mamalaucă, directorul muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.