Trei tineri au ajuns duminică seară la spitalul de urgență din Bârlad, după ce s-au bătut în fața unui magazin din satul Brădești.
Adrian Lungu, în vârstă de 25 de ani (foto mijloc), se afla duminică seara, împreună cu alți doi cumnați, în fața unui magazin din satul Brădești , comuna Vinderei, și conform spuselor acestuia au fost atacați cu bâte de alți trei tineri, unul dintre ei călare pe un cal.
Totul ar fi pornit din cauză că unul dintre cei trei ar fi răspuns neadecvat la un salut din partea agresorilor. În urma bătăii, unul din cumnații lui Adrian Lungu a fost transportat la spitalul din Bârlad și operat.
Adrian Lungu a mers luni să reclame la Poliția Vinderei incidentul, însă acolo i s-a făcut rău iar polițiștii au solicitat o ambulanță care l-a transportat la spitalul de urgență din Bârlad. Aici a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, policontuzii și fracturi la nivelul mâinii stângi.
„Din primele cercetări efectuate reiese că duminică seara a avut loc un conflict spontan între şase bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 38 de ani pe un drum public din localitatea Brădeşti. Doi dintre ei sunt satul Docani, ceilalţi patru sunt din Brădeşti. A fost întocmit dosar penal pentru loviri şi alte violenţe şi pentru distrugere. Urmează să se stabilească împrejurările producerii evenimentului, date ce vor fi coroborate cu concluziile medico-legale”, a spus Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.