Pompierii din Murgeni au fost solicitați duminică după-amiază la un incendiu izbucnit în localitatea Rânceni, comuna Berezeni.
„Apelul a fost înregistrat în jurul orei 17:30, iar la locul intervenției s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă, cu patru subofițeri de la Punctul de lucru Murgeni și o autospecială de intervenție de la SVSU Berezeni cu patru voluntari. În momentul sosirii forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu violență la trei camere și acoperiș. În timpul intervenției pompierii au evacuat din locuință și o butelie”, a declarat cpt. Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
În urma incendiului au ars 50 mp de acoperiș pe structură de lemn și învelitoare de tablă, patru uși, patru ferestre, diverse elemente de mobilier și textile. Cauza incendiului, conform informațiilor ISU, a fost o lumânare lăsată nesupravegheată.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.