Doi conducători auto au suferit vătămări corporale, în urma implicării într-un accident de circulaţie produs pe D.N. 24, în afara localităţii Codăeşti.
Astăzi, pe D.N 24, în afara localităţii Codăeşti, a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate două autovehicule.
Poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui au efectuat cercetarea la faţa locului şi au stabilit următoarele: „Eugen I., în vârstă 39 ani, din municipiul Bucureşti, a condus un autovehicul din direcţia Vaslui către Iaşi. Într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de Florin I., de 38 ani, din municipiul Ploieşti. După impact, primul autovehicul a ieşit în afara părţii carosabile, iar la cel de-al doilea autovehicul a izbucnit un incendiu, care a fost stins de pompieri”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui.
Conducătorii auto au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Florin I. a fost diagnosticat cu „fractură stern”, iar Eugen I. cu „politraumatism prin accident rutier”.
Poliţiştii au testat cu aparatul alcooltest conducătorii auto, rezultând faptul că aceştia nu au consumat băuturi alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.