Skip to content
BDB NEWS
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Cum să îţi răcoreşti dormitorul noaptea, dacă nu ai aer condiţionat

Posted on 4 august 2015

Aproximativ 20% din populaţia globului de tulburări ale somnului în perioada de vară, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În vreme de caniculă, mortalitatea în rândul persoanelor cu vârste de peste 75 de ani creşte cu 20,1 la sută cu fiecare grad care depăşeşte maxima diurnă de 36 de grade Celsius.

Partea inferioară a macheteiPartea superioară a macheteiPartea inferioară a machetei

Când temperaturile sunt sufocante noaptea, cearceaful se lipeşte de corp, pijamaua devine reavănă, iar aerul lipseşte. Căldura ne împiedică să dormim. Prima reacţie: să dăm drumul la aer condiţionat, dacă avem instalaţie de climatizare. Însă de multe consumul de curent ne face să ne răzgândim şi să oprim până la urmă aparatul.

Este oare posibil să dormim vara fără aer condiţionat? Potrivit tradiţiei, da. În Egiptul antic oamenii stropeau lenjeria de pat pentru a dormi mai bine şi a combate valul de căldură. Există însă şi câteva trucuri mai moderne. Cearceafurile din bumbac se pot pune într-o pungă de plastic şi lăsate câteva minute la frigider sau în congelator. Nu se vor menţine reci toată noaptea, dar ne vor ajuta să adormim. Ori se poate umple termoforul (recipient plat din cauciuc care iarna se umple cu apă caldă) cu apă rece pentru a răci de data aceasta patul, relatează ziarul spaniol El Pais..

Ventilatorul se poate plasa în dreptul geamului pentru a nu lăsa aerul cald să intre în cameră. Sau în dreptul paletelor se plasează un bol cu gheaţă sau cu apă foarte rece pentru ca jetul de aer să fie mai proaspăt. Un cearceaf umed plasat în faţa geamului ar putea fi de asemenea de ajutor

Importantă este şi pijamaua, care trebuie să fie cât mai lejeră. Persoanele care preferă să doarmă dezbrăcate o pot face. Este o chestiune de obişnuinţă. Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, 57% din persoanele care dorm goale sunt mai fericite în relaţiile de cuplu.

Se pot aplica comprese cu apă nu foarte rece în zonele mai sensibile precum gâtul, coatele, călcâiele sau în spatele genunchilor. Când este cald cel mai bine este dormi singur în pat. Dacă se doarme alături de cineva căldura corporală creşte, iar lenjeria de pat devine insuportabilă, potrivit site-ului dormir.org.es, dedicat tulburărilor de somn.

Un duş cu apă călduţă înainte de culcare va reduce temperatura corporală. Sunt mulţi cei care susţin că un duş cu apă rece produce o senzaţie rapidă de bine. Este însă vorba de o senzaţie de moment, având în vedere că organismul consumă energie, iar în final vom simţi mai rău căldura din cameră. Picioarele trebuie să fie menţinute reci, deoarece căldura intră prin extremităţi. Trebuie bine spălate înainte de culcare şi să ţinute descoperite în timpul somnului.

O cină uşoară, cu salată, este de asemenea de ajutor. Trebuie evitate cu orice preţ mesele copioase înainte de culcare, care obligă corpul să producă un surplus de căldură pentru a putea fi digerate. O mâncare de legume, un iaurt sau o salată sunt perfecte pentru serile de vară. Şi mai ales, aminteşte OMS, beţi multă apă. Corpul are nevoie de apă pentru a evacua căldura.

Stingeţi complet luminile şi aparatele electrocasnice. Nu trebuie lăsate în stand by: consumă curent şi emană căldură. Înlocuiţi becurile incandescente cu cele fluorescente compacte: produc aceeaşi lumină dar folosesc a cincea parte din energie şi emană mai puţină căldură.

Dacă puteţi, dormiţi în aer liber. Puteţi instala un pat pliant pe balcon, sau un hamac. Dormiţi în apropierea unui lac sau a unei ape curgătoare şi transformaţi o noapte caniculară într-o aventură, recomandă El Pais, citat de Agerpres.


Gândul.info

Tag-uri

accident accident rutier adrian solomon arestat arestat preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur daniel buzamat dga diicot dna dumitru boros dumitru buzatu facebook focsani galati husi iasi incendiu ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui mandat de arestare mita motocicleta murgeni perchezitii politie pompieri primaria barlad psd barlad retinut saj vaslui seism spital tribunalul vaslui vaslui vrancea zorleni

Comentarii recente

  • Anisoara Epure la Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • Ştefan Titi la UPDATE. Taximetristul care a dat foc mașinii unui polițist din Bârlad, arestat preventiv!
  • Paul Cristea la Atac cu sabie în plină zi la Bârlad: o persoană rănită, polițiști mobilizați la spital
  • Pascu la SAJ Vaslui caută șoferi pentru autosanitare la Bârlad: trei posturi scoase la concurs, condiții stricte și calendar detaliat
  • Alt anonim la INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid

Caută

Arhivă

Articole recente

  • 25.000 de lei pe cer. Bârladul sărbătorește cu artificii, restul rămâne pe întuneric
  • Dronă rătăcită, final de traseu în Vaslui. Aparatul a survolat România mai multe ore
  • Primarul Bârladului, prins în propria capcană administrativă. Cum a ajuns Dumitru Boroș să fie obligat să anuleze o hotărâre care nu trebuia să existe
  • AUDIO. Criză de nervi în biroul Poliției Huși: comisarul-șef rupe documente și își umilește subalternul
  • Control judiciar pentru Mihai Barbu, șeful PNL Vaslui – anchetat pentru trafic de influență și presiuni politice
©2026 BDB NEWS | Design: Newspaperly WordPress Theme