Incident violent noaptea trecută pe o stradă din Alba Iulia, unde trei persoane s-au încăierat și s-au lovit cu obiecte ascuțite. Doi dintre participanți sunt din localitatea Banca, județul Vaslui.
Conflictul a pornit în jurul orei 00:20 când doi tineri, Stamatin Alexandru George (21 de ani) și Ivanciu Marian Claudiu (28 de ani), ambii din comuna Banca, au întâlnit în fața unui bloc un bărbat în vârstă de 39 de ani. Cei trei au început să se lovească reciproc, în încăierare folosindu-se și cuțite.
Mai mulți martori au sunat la 112 solicitând echipaje ale ambulanței și de poliție. Imediat după bătaie, tinerii din localitatea Banca s-au ascuns într-un apartament din zonă. Polițiștii, însoțiți de mascați, i-au identificat pe cei doi cu ajutorul martorilor.
La spital a ajuns bărbatul de 39 de ani, fiind diagnosticat cu „plagă înțepată în zona hemitorace drept și două în coasta stângă”, dar și Stamatin Alexandru George cu „patru plăgi, trei în piept și una sub brațul drept”. Cei doi sunt sub supraveghere medicală.
Pe numele lui Ivanciu Marian Claudiu a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine el să fie prezentat în fața unui judecător cu propunerea măsurii arestului preventiv.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal în care cei trei participanți sunt cercetați pentru loviri și alte violențe dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale, se poate schimba încadrarea faptei la tentativă de omor.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.