Pentru a veni în întâmpinarea celor care au permisele de conducere expirate, începând cu data de 31 ianuarie 2018, în fiecare zi de miercuri, între orele 13-17, în limita posibilităților, se vor prelua documentele celor care au permisele expirate până la data respectivă, fără a fi necesară programarea online prealabilă.
„Prezența la ghișeu în fiecare miercuri, între orele 13-17, este valabilă doar pentru persoanele care au observat cu întârziere că au permisul expirat. Restul vor preschimba permisul de conducere printr-o programare online prealabilă pe site-ul www.prefecturavaslui.ro.
Vă rugăm să vă verificați din timp data valabilității permisului de conducere și să vă programați online, în termen, pentru a evita aglomerația la ghișee și a nu bloca activitatea Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vaslui”, se precizează în comunicatul de presă remis de Cancelaria Prefecturii Vaslui.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.