INVESTIGAȚIE | Cine are de câștigat dacă bârlădenii rămân fără cișmele? Deja se închid

După publicarea articolului nostru privind situația cișmelelor din cartierele Bârladului și presupusele presiuni din partea unor firme de îmbuteliere pentru închiderea lor, redacția a primit mai multe sesizări din partea cetățenilor, semnalând că unele dintre aceste surse de apă au fost deja închise. Am verificat pe teren, iar realitatea confirmă bănuielile: în cel puțin cinci puncte din oraș, cișmele care funcționau de ani de zile au fost oprite, fără explicații oficiale.

Printre locațiile confirmate:

• În vecinătatea Stației de Pompieri Bârlad (singura care are un sigiliu pe ea cu mențiunea „Dezinfecție periodică)

• Pe strada Simionescu Sava

• Zona Gura Leului, lângă fostul sediu al Poliției Locale

• Strada Siret (fosta Stelian Dumbravă)

• Intersecția străzilor Lirei cu Hotin, în zona cunoscută sub numele de „Dorna”

În toate cele cinci cazuri, locuitorii din zonă ne-au spus același lucru: nu au fost anunțați, nu au primit nicio justificare oficială, iar oprirea pare să fi fost făcută „pe șest”. Mai grav este că mulți dintre acești oameni știu prea bine că respectivele cișmele au fost forate înainte de 1989, din banii asociațiilor de locatari, deci din contribuția directă a cetățenilor. După Revoluție, aceste surse au fost „preluate” de administrație, într-un gest formal de „responsabilizare publică”, care acum pare să se fi transformat într-un mecanism opac de control și închidere.

Tăcerea care ține loc de strategie

Solicităm încă o dată un punct de vedere oficial din partea Primăriei Bârlad. Până la redactarea acestui articol, nu s-a văzut niciun răspuns în baza ultimei solicitări. Nicio justificare tehnică, nicio poziție publică, nicio intenție de dialog. Doar o tăcere grea care, în contextul actual, devine un răspuns în sine.

Această lipsă de transparență este profund îngrijorătoare. Dacă închiderea acestor cișmele este o măsură administrativă planificată, de ce se evită comunicarea cu publicul? Dacă nu e planificată, de ce se întâmplă?

De ce contează această apă?

Pentru unii, cișmelele sunt o simplă reminiscență urbană. Pentru alții — pentru mii de oameni din Bârlad — sunt o resursă vitală. Nu vorbim despre fântâni decorative sau despre proiecte de imagine. Vorbim despre accesul la apă potabilă, în cartiere în care rețeaua publică e percepută ca fiind de calitate îndoielnică, unde presiunea e slabă, iar gustul apei de la robinet nu inspiră încredere.

Oamenii vin zilnic cu bidoane, sticle, canistre, cărucioare. Vin bătrâni care nu-și permit să cumpere apă zilnic, vin părinți care preferă această apă pentru copii. Închiderea acestor surse nu este o simplă decizie de infrastructură. E o lovitură directă pentru cei mai vulnerabili.

Se testează reacția publică?

Totul pare să urmeze un scenariu cunoscut: se lansează o „justificare tehnică”, apoi se rostogolește un zvon (costuri, presiuni externe, mentenanță), se așteaptă reacția publică. Dacă e liniște — se merge mai departe. Dacă e scandal — se temporizează.

Acest mod de operare — fără consultare, fără asumare, fără date clare — arată un dispreț profund față de cetățean. Și nu e un caz izolat. De la cișmele până la tăierea copacilor, la reparații inutile sau cheltuieli opace, administrația pare să fi făcut din netransparență o regulă.

Apă de la cișmea sau apă cu profit?

Revenim la întrebarea esențială: cine are de câștigat de pe urma închiderii cișmelelor? Bârlădenii, sigur nu. Dar în același timp, piața de apă îmbuteliată este în creștere. Există interese. Există bani în joc. Există „parteneriate”. Și există tentația de a regla, pe tăcute, piața – reducând sursa gratuită pentru a încuraja achiziția de la dozator și supermarket.

Dacă această ipoteză se confirmă, nu vorbim doar de o problemă locală, ci de o capturare a spațiului public de către interese private. Caz în care, lipsa unei reacții ferme din partea administrației este nu doar suspectă, ci condamnabilă.

Așteptăm în continuare un răspuns oficial din partea Primăriei Bârlad. Până atunci, vom continua să monitorizăm situația de pe teren și să informăm corect cetățenii. Accesul la apă potabilă nu e un moft. E un drept. Iar dacă acest drept începe să fie restrâns în tăcere, e datoria noastră să nu tăcem.

(Alex Mihăiescu)