Cristina Petriman, femeia de 34 de ani acuzată că și-a omorât bebelușul apoi l-a pus într-un sac menajer și l-a aruncat la gunoi, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.
Aproape trei ore le-au trebuit magistraților bârlădeni să ia decizia de a o trimite în spatele gratiilor pe Cristina Petriman. Ea este acuzată de pruncucidere, după ce sâmbăta trecută și-a aruncat copilul mort într-un tomberon din vecinătatea locuinței în care locuia cu chirie.
Pledoaria procurorului acuzator a cerut în mod expres aplicarea măsurii arestului preventiv, motivarea fiind că tânăra a dat dovadă de cruzime atunci când aceasta a decis ca nou-născutul nu trebuie să mai trăiască. De asemenea, procurorul a mai menționat și despre aspectul în care inculpata a păstrat trupul celui mic (n.r. – între 4 și 7 zile) chiar și după ce acesta a decedat, gândindu-se cel mai probabil la o soluție de a scăpa de el, fără să lase urme. Din discursul acuzării s-a lăsat să se înțeleagă că, inculpata, prin faptele sale și modul în care a acționat, prezintă un grad sporit de periculozitate și că se impune privarea de libertate.{vembed Y=S20ZkNL8eYM}
A urmat apoi pledoaria avocatului, după care inculpata Petriman Cristina a fost audiată de judecător aproape o oră. A răspuns cu greu la întrebările magistratului și a fost nevoită să descrie cu lux de amănunte cum a săvârșit fapta. La finalul ședinței, judecătorul a hotărât pe loc impunerea măsurii arestului preventiv. În alte cazuri, de regulă, decizia completului de judecată este trimisă prin fax sau poșta secretă către centrul de deținere, după caz, unde este încarcerat inculpatul.
Decizia Judecătoriei Bârlad nu este definitivă, Cristina Petriman poate să depună contestație în 48 de ore de la comunicare.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!