Informează dar fără a da detaliile pe care le așteaptă bârlădenii! De curând, edilul șef al Bârladului, Dumitru Boroș, s-a gândit că a trecut ceva timp de când nu s-a mai adresat concitadinilor săi.
Prin urmare, repede si pe genunchi, a scris o fițuica pe care a postat-o întâi pe profilul său de facebook după care a trimis-o si la redacțiile ziarelor.
„COMUNICAT DE PRESĂ INFORMARE DE INTERES PUBLIC
Instituția Primarului Municipiului Bârlad, reprezentată de Primar av. Dumitru Boroș, aduce în atenția cetățenilor că, recent, au fost luate o serie de măsuri cu impact major asupra localității și implicit a calității viitoare a traiului zilnic al locuitorilor municipiului Bărlad. Astfel: 1. Pe data de 2 februarie 2017, primarul municipiului Bârlad a semnat „Procesul verbal de predare-primire a amplasamentului” pentru demararea lucrarilor de canalizare menajera si pluviala în cartierele Munterni și Podeni. Efectiv, lucrările vor începe la începutul lunii martie, în zona Obor, în prima faza pe un număr de 11 străzi, dintr-un total de 73 de străzi cuprinse în întregul proiect. Valoarea totală a proiectului este de circa 10 milioane de lei, iar beneficiari direcți sunt membrii a 2.400 de familii din cartierele menționate. 2. Recent, printr-o dispoziție a primarului municipiului Bârlad, s-a decis constituirea unei comisii de verificare a activității manageriale la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman”. Din aceasta comisie vor face parte reprezentanți ai Primăriei Municipiului Bârlad, Consiliului Local Municipal Bârlad și Consiliului de Administrație al unității spitalicești. Rezultatele verificărilor ce vor avea loc vor fi date publicității imediat după finalizarea procesului de analiză a activității manageriale( n.r. au scris ziarele de mai bine de o luna, am fi fost curioși sa comunicați rezultatul). 3. Urmare a mai multor sesizări primite de la cetățeni, membri ai sindicatului instituției și a informațiilor apărute în spatiul public prin intermediul mass-media, Primarul municipiului Bârlad a dispus, de asemenea, constituirea unei comisii de verificare a activității directorului executiv al Serviciului Public „Poliția Locală Bârlad”. Comisia va fi constituită dintr-un reprezentant al Aparatului Propriu de Specialitate al Primarului Municipiului Bârlad și unul al Consiliului Local Municipal Bârlad. Ca și în cazul anterior, rezultatele verificărilor vor fi date publicității imediat după finalizarea procesului. (n.r. deci S-a mai înființat o comisie iar rezultatul probabil ca va veni la primavara). 4. La inițiativa Primarului, s-a constituit, la nivelul localității, un fond de rezervă cu o suprafață de 12 hectare, amplasat în partea de vest a localității, zona Cimitirului „Eternitatea”. Practic, acolo se vor crea 270 de locuri de casă, care vor fi alocate, parte tinerilor casătoriți, cât și beneficiari ai Legii 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, parte vor fi scoase la licitatie. 5. Totodată, la nivelul localității urmează a fi implementate, în cel mai scurt timp, două proiecte care vizează eficientizarea energetică a unor instituții de interes public major și care vor fi finanțate prin Programul Operațional Regional. În prima instanță, beneficiare vor fi clădirea „Școlii Profesionale” și cea a „Spitalului de copii”. În plus, faptul că a fost aprobat „Planul de mobilitate urbană” – fundamental în vedere implementării unor proiecte similare ulterioare – constituie un pas înainte în vederea finalizării procesului de întocmire a Planului Urbanistic General, inexistent la nivelul orașului până în acest moment. 6. La nivelul Serviciului Cadastru și Publicitate Imobiliară, din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad, s-a dispus actualizarea situației construcțiilor cu caracter provizoriu și implicitat clarificarea situației juridice a acestora. În această categorie intră balcoanele, anexele, garajele, aleile, etc., iar cetățenii municipiului care dețin astfel de construcții și situația juridică a terenului nu este clară, sunt așteptați la serviciul menționat cu documentele pe care le au în posesie.
Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș.”
Plin de informații, acest comunicat, dar bârlădenii se pare că vroiau sa citească despre rezolvările la problemele lui. Astfel , Marga Moisa il întreabă pe edil : „Dl. primar ați mers în ultimul timp pe jos prin Bârladul dvs? L-ați văzut cât este de murdar?”
Ingrid Lucuță ii transmite, virtual, următorul mesaj : „aceste masuri sunt foarte benefice pentru orasul nostru dar a ramas ceva important de rezolvat si anume problema cainilor maidanezi. Nu cred ca sunt singura de aceasta parere si vorbesc in numele parintilor si bunicilor mei care nu pot merge prin oras fara sa vada pe orice strada minim doi maidanezi ,posibil periculosi,va rog domnule primar luati in vedere si acest lucru.”
Bârlădenii ii mai solicită primarului să aibă canalizare, străzi asfaltate, corelarea impozitului in funcție de utilitățile cu care sunt „înzestrate” zonele. Domnule primar nu vreți sa le oferiți răspunsuri? Scurte, clare si la obiect!
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!