Acest website folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Ce poți face LEGAL când vecinii nu respectă orele de liniște

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Mulţi dintre noi au avut sau au vecini care uneori tulbură liniştea, însă câţi ştiu că această faptă este sancţionată prin lege?

Prevederile privind sancţionarea tulburării liniştii locuitorilor/locatarilor sunt incluse în Legea nr. 61/1991, care a fost republicată recent în Monitorul Oficial nr. 96/2014.

Amenzile pornesc de la 200 de lei şi ajung până la 1500 de lei.

Situaţiile în care tulburarea liniştii este sancţionată şi amenzile aferente:


• tulburarea (fără drept a) liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă este sancţionată cu amendă de la 200 la 1000 de lei;


• tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00 – de către orice persoană – prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora este sancţionată cu amendă de la 500 la 1500 de lei;


• organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, este sancţionată tot cu amendă de la 500 la 1500 de lei.


Potrivit Legii nr. 61(r4)/1991, constatarea contravenţiilor se face de către primar, împuterniciţii acestuia, de către ofiţerii/agenţii de poliţie ori de către ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii din jandarmerie, dar şi de către poliţiştii de frontieră – pentru faptele constatate în zona specifică de competenţă. Agentul constatator aplică şi sancţiunea amenzii.


Persoanele sancţionate cu amendă pot face plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiilor. Acest lucru se poate face în cel mult 15 zile de la comunicarea procesului verbal, iar plângerea se soluţionează de către judecătorie.


sursa: legestart.ro

e-max.it: your social media marketing partner

Adaugă comentariu

ATENȚIE! BDB NEWS militează pentru exprimare civilizată și își rezervă dreptul de a șterge/edita comentariile care depășesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoană precum și comentariile cu tentă antisocială, caracter rasist sau xenofob.


Codul de securitate
Actualizează

0
0
0
s2sdefault
Top