Aviz favorabil al consilierilor locali din Bârlad, care au încuviințat un proiect de hotărâre prin care sportivul bârlădean primește titlul de „Cetățean de Onoare”.
Școala de rugby bârlădeană se poate mândri cu multe nume și performanțe de-a lungul timpului, atât Clubul Sportiv Școlar dar și Rulmentul, fiind adevărate fabrici de sportivi consacrați în sportul cu balonul oval. La mijlocul anilor ”90, Luca Abutoaei (n.r.- antrenor CSS Bârlad) îl descoperea pe Ovidiu Tonița și îl familiariza cu sportul care mai târziu, avea să-i aducă satisfacții depline. Nu de puține ori rugbystul Tonița a renunțat să mai vină la antrenamente, deoarece prefera să lucreze pentru a-și putea ajuta familia, dar de fiecare dată cei doi antrenori de la CSS Bârlad, Luca Abutoaiei și Ioan Harnagea, l-au readus pe teren.
Ovidiu Tonița, a luat un titlu de campion al Franței cu echipa USAP Perpignan în 2009. În Franța el a fost supranumit „autobuzul din Carpați” datorită forței extraordinare cu care își ducea uneori adversarii în spate, acestora din urmă nefiindu-le ușor să-l oprească pe rugbystul român.
Rugbystul din Bârlad a egalat în acest an două recorduri: cinci prezențe la Cupa Mondială și 14 meciuri jucate în aceeași competiție de un jucător român.