Cu un spectacol desprins parcă din manualul clasic al politicii românești, în care trădarea și oportunismul dansează sub lumina reflectoarelor, ne-am trezit într-o nouă reprezentație la Primăria Bârlad. În rolul principal, nimeni altul decât Dumitru Boroș, primarul liberal care și-a găsit confortul în brațele PSD-ului, iar regizorul acestei piese de teatru politic este Adrian Solomon, un adept convins al acrobațiilor politice.
Cum altfel să-ți surprinzi publicul decât să îi oferi o repriză plină de trădări și turnători? Așa că, la prezentarea oficială a noilor membri PSD-isti, nu s-a ales doar praful de onoarea și principiile politice, ci și de etica și moralitatea în politică. „Hoții de ieri” (n.r. – cum nu demult îi numea Adrian Solomon pe liberalii bârlădeni) , care au jurat credință altui partid, acum sunt descrisi ca eroi și oameni de caracter. Într-o societate unde valorile sunt la mare căutare, ce poate fi mai „inspirațional” decât să vezi politicieni cu “flexibilitate” morală?
Și nu, nu s-a oprit aici spectacolul! Dumitru Boroș, într-o interpretare impresionantă de inconsecvență și lipsă de demnitate, a trecut în tabăra opusă fără să clipească. Cum să îți păstrezi imaginea curată când schimbi de la o zi la alta partidul ca pe o cămașă uzată? Simplu, te plângi că nu ai fost ajutat politic de la centru și ca prin minune, găsești „înțelegere și alinare” în brațele „prietenoase” ale PSD-ului.
Ironia în tot acest peisaj, e actul normativ al guvernului, Ordonanța de Urgență nr. 21 din 8 martie 2024, care face posibilă această pantomimă politică. Ce rost mai au regulile stabilite prin lege, dacă acestea sunt modificate în mod „miraculos” la nevoie?
În final, să ne ridicăm pălăria în fața acestui triumf al prostiei și oportunismului. Să sperăm că spectacolul va continua și că electoratul va fi suficient de treaz să vadă aceste manevre murdare.
Bravo, politicienilor români, ați reușit încă o dată să ne surprindeți și să ne amuzați cu nonsensurile voastre!
(Alex Mihăiescu)