Poliţiştii au reţinut un bărbat, Daniel Benea – de 33 de ani, din municipiul Huși, bănuit de comiterea unei infracțiuni de agresiune sexuală ce a avut loc duminica trecută.
„La data de 16 aprilie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși au fost sesizați de o femeie, din municipiul Bucuresti, cu privire la faptul că fiica sa a fost agresată sexual de către un necunoscut. Femeia se afla în vizită la rudele sale în municipiul Huși, iar în cursul zilei de 15 aprilie a.c., fiica sa, în vârstă de 5 ani, împreună cu o altă minoră, de 8 ani, au iesit la joaca pe o stradă din municipiul Huși. În jurul orei 14.30 minorele au fost urmărite până în scara de bloc de către un bărbat necunoscut și au fost agresate sexual”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Huși și Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui s-a reușit identificarea autorului, în persoana unui bărbat – Daniel Benea (33 de ani), zis „Scârlionț”, din localitatea Huși.
Daniel Benea a fost eliberat condiționat anul trecut în luna mai, după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare, în anul 2008, tot pentru o infracțiune de viol asupra unei eleve de clasa a 5-a.
De menționat este că lui „Scârlionț” i s-au respins în 2014 două cereri de eliberare condiționată, deși executase fracția prevăzută de lege din pedeapsa de zece ani. Judecătorii vasluieni nu s-au lăsat înduplecați însă și au considerat că violatorul din Huși trebuie să mai stea în spatele gratiilor. Astfel, el a fost eliberat anul trecut, când mai avea un an de executat din pedeapsă.
Tot de după gratii, „Scârlionț” a încercat în 2011 să înșele vigilența judecătorilor vasluieni printr-o cerere de întrerupere de executare a pedepsei, pe motive medicale. După patru termene de judecată, magistrații au decis că Scârlionț (Daniel Benea) este apt și poate executa pedeapsa de 10 ani în regim închis.
Daniel Benea a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, în data de 16 aprilie a.c. urmând a fi prezentat Judecătoriei Huși pentru a fi luată o măsură preventivă împotriva sa.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.
În lipsa unui acord scris din partea BDB News, puteţi prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului.