Skip to content
BDB News
Menu
  • ȘTIRI LOCALE
  • Național
  • Ai nevoie de promovare?
  • Editorial
  • Contact
Menu

Polițist din IPJ Vaslui, prins drogat pe motocicletă

Posted on 19 septembrie 2023

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă pe drumul național DN 15D, aflându-se sub influența drogurilor. Incidentul s-a petrecut luni, 18 septembrie, la ora 13,35, pe raza comunei Ştefan cel Mare, când în cadrul unei acţiuni pe linia depistării conducătorilor de autovehicule care conduc în timp ce se află sub influenţa substanţelor psihoactive, poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui l-au verificat pe colegul lor, care conducea o motocicletă, înmatriculată provizoriu în municipiul Bucureşti.

„În urma testării cu aparatul drugtest, a fost înregistrat rezultat pozitiv la două substanţe psihoactive. Ulterior, conducătorul de motocicletă a fost condus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea prezenţei în organism a substanţelor psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând a fi efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Reprezentanţii IPJ Vaslui au declarat că în paralel cu cercetările desfăşurate în cadrul dosarului penal, poliţistul este cercetat disciplinar, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale.

Vizualizări articol: 10.003

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

Comentarii recente

  • Relu P la Limitarea Tranzacțiilor cu Cash: O Abordare Critică
  • DNA lovește din nou: Omul de încredere al lui Buzatu, audiat de procurori | ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ la „Tornada” DNA continuă! Omul de încredere al lui Buzatu, audiat de procurori
  • DNA lovește din nou: Omul de încredere al lui Buzatu, audiat de procurori - Rmag - Cotidian de știri și investigații la „Tornada” DNA continuă! Omul de încredere al lui Buzatu, audiat de procurori
  • DNA lovește din nou: Omul de încredere al lui Buzatu, audiat de procurori - la „Tornada” DNA continuă! Omul de încredere al lui Buzatu, audiat de procurori
  • DNA lovește din nou: Omul de încredere al lui Buzatu, audiat de procurori – Debra la „Tornada” DNA continuă! Omul de încredere al lui Buzatu, audiat de procurori

CELE MAI CITITE

  • Dumitru Buzatu, AREST preventiv pentru 30 de zile! Momentul în care a primit mita, filmat! VIDEO (47.202)
  • FOTO&VIDEO. Dumitru Buzatu prins în flagrant când lua mită suma de 1,25 milioane lei! (31.178)
  • Accident rutier în centrul Bârladului (21.982)
  • Arest domiciliar și control judiciar pentru lotul de la „Fabrica de vise”. Ce rol a avut un bârlădean în afacere (18.243)
  • INEFICIENȚA aparatului drugtest: polițistul drogat din Vaslui, de fapt nu era drogat! (14.067)

Tag-uri

accident accident rutier arestat preventiv arest preventiv bacau barbat barlad bdbnews radio buna dimineata barlad buzau cutremur diicot disparut dna dumitru boros dumitru buzatu fost primar furt calificat furt din locuinte galati husi iasi incendiu infractiuni informatice ipj vaslui isu vaslui judecatoria barlad judetul vaslui microbuz minori ovidiu tonita perchezitii pompieri primaria barlad retinut rugby seism sofer din barlad spital talharie tribunalul vaslui vama albita vaslui vrancea zorleni

Caută

Arhivă

Articole recente

  • Șeful IPJ Maramureș destituit după fuga lui Cherecheș, „înscăunat” ca adjunct la Vaslui
  • Percheziții DGA la Huși, la șpăgarii care cereau mită de la șoferii care comiteau abateri în trafic
  • Nu se confirmă otrava din Pangasius. Pacienții spitalului din Murgeni nu au avut toxiinfecție
  • Ambulanță blocată la Trestiana! Pompierii din Bârlad au intervenit și au scos autospeciala din zăpadă
  • UPDATE. Trafic reluat pe anumite sectoare de drum din județul Vaslui

PARTENERI MEDIA

©2023 BDB News | Design: Newspaperly WordPress Theme