Săptămâna aceasta, la Constanța, are loc turneul final al Campionatului Național de rugby pentru juniori sub 18 ani, CSS Bârlad a reușind să se impună astăzi în prima dispută din grupa din care face parte.
CSS Bârlad a învins cu 22 la 8 ( la pauză 5-3 ) formația de rugby a Liceului cu program Sportiv din Suceava. Jucătorii suceveni au deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă, bârlădenii revenind însă în joc după mai multe greșeli individuale ale adversarilor. Până la finalul partidei, CSS Bârlad a dominat jocul, formația din Suceava reușind să înscrie doar un singur eseu.
Sportivii bârlădeni vor mai juca cu Tomitanii Constanța și Stejarul Buzău, sâmbătă fiind programate confruntările pentru locurile 7-8, urmând ca duminică să se desfășoare meciurile pentru medalii.