Eldorado în versiune bârladeană. Asta și-a dorit primarul Dumitru Boroș când și-a canalizat toată energia in proiectul inițiat și votat în luna Decembrie. „Proiectul meu de suflet” – cum l-a numit edilul, nu i-a convins pe investitorii care încă se lasă așteptati.
Facilitățile fiscale acordate la Bârlad constau în reducerea/scutirea impozitului pe clădiri pentru maximum cinci ani, scutirea de la plata impozitului pe terenul aferent investiţiilor pentru cel mult cinci ani, scutirea de la plata impozitului pe clădiri pentru investiții de natura locuințelor până la vânzarea lor, dar nu mai mult de trei ani.
Bugetul total aprobat ca schemă de minimis se ridică la 500.000 de euro, calculat prin raportare la cursul Băncii Naționale. Facilitățile sunt valabile până pe 31 decembrie 2020, bugetul aprobat fiind eșalonat astfel: 2017 – 70.000 de euro, 2018 – 100.000 de euro, 2019 – 130.000 de euro, 2020 – 200.000 de euro. Criteriile de acordare a facilităților sunt: valoarea investiției (între 200.000 de euro și peste 1,5 milioane de euro), personal angajat (minimum 10 – peste 500), amplasamentul investiției (zonele fiscale A, B, C, D) și profilul de activitate (producție, servicii, comerț).
Timid, afaceriștii au întrebat doar dacă „ minimis” a fost aprobat. Și cam atât!
„Vorbim despre șapte agenți economici, care își desfășoară activitatea în domenii precum industria textilă, comerț și alimentație publică. Două sunt din Bârlad, două din Iași, una din Vrancea, una din Ploiești și una din vestul țării. Așteptăm să vedem dacă vor reveni să investească”, a declarat Constantin Nițuc, purtătorul de cuvânt al primăriei.
Așadar, afaceriștii au rămas în stand-by, la fel ca si locurile de munca atât de dorite si de așteptate de bârlădeni.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!