În această săptămână, mai mulți conducători auto au fost identificați de polițiștii vasluieni în timp ce se deplasau cu autoturismele pe drumurile publice, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Unii dintre aceștia au fost implicați în evenimente rutiere.
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui și Biroului Drumuri Naționale și Europene s-au deplasat la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, care a avut loc pe raza comunei Drânceni.
În urma cercetărilor efectuate, aceștia au stabilit următoarele: în timp ce Petru M., de 63 ani, din comuna Drânceni, se deplasa cu autoturismul pe D.N 24 B, din direcția Vama Albița către Râșești, la efectuarea unui viraj la dreapta, a fost acroșat din spate de un alt autoturism. Conducătorul acestuia, C. Gheorghe, de 48 ani, care se deplasa dinspre localitatea Drânceni către Râșești, nu a respectat distanța corespunzătoare față de autoturismul din fața sa.
Polițiștii au testat alcoolscopic cei doi conducători auto. Pentru Petru M., a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, s-a stabilit că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Huși, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.
Mihai D., de 25 ani, din comuna Băcani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 245 C, din direcția Băcani către Bogdănița, a fost oprit pentru control de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală. Efectuând verificări în bazele de date, aceștia au constatat faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal.
Polițiștii Biroului Rutier Bârlad, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului pe raza municipiului Bârlad, au oprit pentru control un autoturism condus de Bogdan S., în vârstă de 38 ani, din localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării, cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice. Și acesta conducător auto este cercetat penal întrucât a condus autovehicule pe drumurile publice, deși se afla sub influența alcoolului.
Cea mai mare valoare obținută în urma testării alcoolscopice a conducătorilor auto a fost de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. G. Grigore, de 55 ani, din orașul Murgeni, se deplasa cu o autoutilitară pe raza localității Sărățeni. A fost oprit în trafic de polițiști din cadrul Secției 5 de Poliție Rurală 5, care, după ce l-au testat alcoolscopic, l-au condus la Spitalul orașului Murgeni unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, acesta este cercetat penal în conformitate cu prevederile articolului 336 din Codul Penal.
Tot în această săptămână, polițiștii Postului de Politie Pochidia au urmărit un bărbat care, în timp ce conducea un autoturism pe raza satului Sălceni, a refuzat să oprească la semnalul regulamentar de oprire al polițiștilor, continuându-și deplasarea. Conducătorul acestuia, A. Nelu, de 40 ani, din comuna Tutova, emana halenă alcoolică, motiv pentru care polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul alcooltest.
Bărbatul însă a refuzat, atât testarea alcoolscopică, cât și prelevarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal, efectuând cercetări în conformitate cu prevederile articolului 337 din Codul Penal.
Polițiștii Posturilor de Poliție Crețesti și Oltenești au fost sesizați și s-au deplasat la un eveniment rutier care a avut loc pe raza comunei Oltenești. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat următoarele: în timp ce S. Ioan, de 50 ani, din comuna Oltenești, conducea un tractor pe drumul sătesc din localitatea Târzii, a acroșat o cabalină care a pătruns pe drumul public.
Conducătorului auto i s-a solicitat atât efectuarea testării cu aparatul alcooltest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.
Un bărbat din municipiul Huși ne-a sesizat cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 17 ani, a fost victima unui accident rutier, iar conducătorul auto implicat în eveniment a părăsit locul producerii acestuia.
Polițiștii Biroului Rutier Huși au demarat activități specifice și la scurt timp l-au identificat pe B. Dorel, de 43 ani, din aceeași localitate. S-a stabilit că acesta se deplasa cu un autoturism pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Huși. La un moment dat, la intersecția cu strada Sfântul Gheorghe, nu a acordat prioritate de trecere și l-a acroșat pe tânărul de 17 ani cu partea din față a autovehiculului. Acesta era angajat în traversarea străzii în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni, iar în urma impactului a suferit contuzii.
După accident, conducătorul auto a părăsit locul producerii acestuia fără a anunța polițiștii, așa cum avea obligația stabilită prin lege. În momentul identificării, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul savârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.