Nu trece luna și spitalul Elena Beldiman din Bârlad este abonat la amenzile Direcției de Sănătate Publica! Acum să nu credeți că acestea sunt date „de amorul artei” sau ca să fie la număr!
Este suficient să faci o scurtă vizită in spital si veți putea observa mucegaiul de pe pereți, mobilierul insalubru si mai nou lipsa produselor dezinfectante. Conform statisticii DSP Vaslui la Bârlad au fost efectuate 20 de controale.
Principalele deficiente constatate au fost: neasigurarea spațiilor și a circuitelor funcționale conform prevederilor legale, neasigurarea componenței serviciului de supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale, depășirea numărului de paturi în saloane și neasigurarea distanței minime dintre paturi și a cubajului de aer necesar (în secțiile Psihiatrie, Boli Infecțioase, Medicină Internă), lipsa sălilor de tratament și oficii pentru asistenți medicali în toate secțiile, mobilier și stolerie degradate, pereți și tavane cu infiltrații și mucegai, pereți neigienizați, cazarmament . Au fost aplicate 50 de avertismente și 48 de amenzi, în cuantum total de 65.300 de lei.
SPITALUL JUDEȚEAN BIFEAZĂ SUMA DE 20.800.
Instituția sanitara vasluiană a fost „călcată” de inspectori de 15 ori si cuantumul amenzilor se ridica la suma de 20.800. „Neconformitățile depistate în cursul anului 2016 la Spitalul Județean sunt: nu se asigură spații și circuite funcționale conform prevederilor legale; nu se asigură componența serviciului de supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale; ambulatoriul de specialitate integrat prezintă pavimente cu discontinuități, pereți cu infiltrații, exfolieri ale tavanelor și ale altor suprafețe, stolerie degradată. De asemenea, s-a constatat: lipsa apei calde în cabinetele și sălile de tratament în ambulatoriul de specialitate; se depășește numărul de paturi în saloane; nu se asigură distanța minimă dintre paturi, cubajul de aer necesar (în secțiile Pneumologie, Psihiatrie, Medicină Internă – Cronici și Boli Infecțioase)”, a declarat Mihaela Topliceanu, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui.
HUSIUL SI MURGENIUL SLĂBUȚI LA AMENZI.
Conform datelor furnizate de DSP putem spune ca spitalul de la Huși si Murgeni se afla la coada clasamentului in ceea ce privește amenzile, suma lor. Spitalul ” orașului dintre vii” a bifat 6 amenzi valoarea acestora ridicându-se la suma de 2.200 iar Murgeniul 4 amenzi si 2000 de lei.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!