Acest website folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

3 preoți din Eparhia Hușilor reținuți pentru șantaj! Ei au pretins 50.000 de euro și o funcție de la PS Corneliu

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Un scandal imens stă să izbucnească în Episcopia Hușilor după ce procurorii DNA Iași au reținut astăzi cu ordonanță de reținere pentru 24 de ore trei preoți apropiați de Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Corneliu. Cei trei au fost reținuți pentru acuzația de șantaj asupra episcopului PS Corneliu și sunt acuzați că au încercat să bani dar și funcții în schimbul unor materiale video compromițătoare.

Potrivit comunicatului remis de DNA, cei trei suspecți ar fi încercat să obțină prin șantaj o funcție și suma de 50.000 de euro.

Comunicatul DNA Iași:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 iunie 2017, a inculpaților:

JITARU SEBASTIAN CRISTI, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși,
DAMIAN GHEORGHE, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui,
BUMBU RĂZVAN MIHAIL, preot paroh la Parohia Văleni, jud. Vaslui,
cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a amenințat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial cât și unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar.

În aceeași manieră au procedat și ceilalți doi inculpați în intervalul 12 – 14 iunie 2017, cu precizarea că aceștia au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă „avansare”.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați, la data de 16 iunie 2017, Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

 

e-max.it: your social media marketing partner

Adresa ta IP a fost interzisă în secțiunea „Comentarii”!

0
0
0
s2sdefault
Top