Acest website folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Suspect de viol la un pas de arestul la domiciliu, în dosarul care a schimbat conducerea Poliției Bârlad

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Cristian Butnaru, bârlădeanul acuzat de viol alături de un alt suspect, Marian Ghintuială, a fost la un pas să fie eliberat ieri din arest de către judecătorii ieșeni după aproape un an și jumătate de detenție. Cei doi, sunt în același dosar cu fostul comandant al Poliției Bârlad - Vasile Chelaru, acuzat de favorizarea infractorului, alături de psihologul Ionel Brătianu - coordonator al Serviciului de Prevenire și Evaluare Complexă din cadrul DGASPC Bârlad.

JUDECĂTORIA IAȘI A VRUT SA-L ELIBEREZE, DAR PROCURORII S-AU OPUS

Decizie favorabilă pentru Cristian Butnaru, din partea judecătorilor Tribunalului Iași, care au decis în data de 8 noiembrie înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Doar că procurorii nu au fost de acord cu sentința și au atacat-o prin contestație, iar magistrații de la Tribunalul Iași au decis pe 10 noiembrie să admită constestația. Astfel, Cristian Butnaru va rămâne în spatele gratiilor.

Reamintim că în luna iunie 2016 polițiștii bârlădeni i-au reținut pe Cristian Butnaru și Marian Ghintuială sub acuzația de viol și lipsire de libertate asupra unei minore  în vârstă de 17 ani, din localitatea Gherghești. Tânăra a susținut că a fost ademenită de Cristian Butnaru și dusă în apartamentul lui Marian Ghintuială, unde, conform declarațiilor sale, a fost violată. Faptele s-ar fi petrecut în luna aprilie 2015, după cum se arată în rechizitoriul întocmit de polițiști. În baza declarațiilor victimei, judecătorii bârlădeni au emis mandat  de arestare pe numele lui Cristian Butnaru. Ceilalți suspecți, Marian Ghintuială și Ionel Brătianu, se afla sub măsura controlului judiciar și acum.

„PSIHOLOGUL COPIILOR” ACUZAT DE FAVORIZAREA INFRACTORULUI

Ionel Brătianu, psiholog și coordonator  al Serviciului de Prevenire și Evaluare Complexă din cadrul DGASPC, este și el acuzat în același dosar de către procurori că ar fi întocmit expertize false, menite să-i pună într-o lumină favorabilă pe cei doi suspecți și prin care ar fi indus concluzia că de fapt, victima și-ar fi dat consimțământul pentru a întreține relații sexuale. Anchetatorii susțin chiar, că între psihologul Ionel Brătianu și părinții lui Cristian Butnaru ar fi existat o relație de prietenie.

COMANDANTUL POLIȚIEI BÂRLAD, ÎNCĂTUȘAT ȘI EL ÎN ACELAȘI DOSAR

Pe 31 august 2016, biroului comandantului de atunci al Poliției Bârlad, Vasile Chelaru, a fost percheziționat de procurori și s-au ridicat ca probe o unitate de calculator și mai multe acte. Câteva zile mai târziu, pe 5 septembrie, procurorii l-au reținut pe comisarul-șef Vasile Chelaru cu ajutorul mascaților, chiar în sediul IPJ Vaslui și l-au adus la Bârlad sub escortă, în fața procurorului de caz. După audieri maraton ce au durat mai bine de opt ore, Vasile Chelaru a fost trimis, cu cătușe la mâini, în arestul IPJ pe baza unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. A doua zi, a fost prezentat în fața unui judecător cu propunerea de arestare preventivă pentru infracțiunea de favorizarea infractorului. În referatul întocmit de procuror se arăta că șeful Poliției Bârlad ar fi dat indicații unui ofițer de caz care se ocupa de dosarul de viol, să întocmească o adresă către psihologul Ionel Brătianu pentru întocmirea unui raport de expertiză psihologică. De asemenea, cms.șef Vasile Chelaru a mai fost acuzat de abuz în serviciu, instigare la fals intelectual și instigare la delapidare. Judecătorii au decis însă ca Vasile Chelaru să fie judecat în stare de libertate. Urmare a scandalului, imediat după ce a fost eliberat din arest, Vasile Chelaru s-a retras de la conducerea Poliției Bârlad.

În 2017, dosarul cauzei a fost strămutat la Iași, acolo unde se judecă în prezent.


Cotidian online din Bârlad! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.

 

e-max.it: your social media marketing partner

Adaugă comentariu

ATENȚIE! BDB NEWS militează pentru exprimare civilizată și își rezervă dreptul de a șterge/edita comentariile care depășesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoană precum și comentariile cu tentă antisocială, caracter rasist sau xenofob.


Codul de securitate
Actualizează

0
0
0
s2sdefault
Top