Bădeana: accident cu trei victime

Written by on February 28, 2016

În noaptea de 27 spre 28 februarie a.c., pe raza localității Bădeana, comuna Tutova a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au efectuat cercetarea la fața locului și au stabilit primele date referitoare la împrejurările producerii accidentului.

Cecilia M., în vârstă de 27 ani, din județul Galați, a condus un autovehicul pe D.E. 581, iar în localitatea Bădeana, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă.

„În urma accidentului, tânăra și alte 2 persoane din autovehicul au fost transportate la Spitalul municipal de Urgență Bârlad: femeia aflată la volan a fost diagnosticată cu „contuzie gambă”, o tânără în vârstă de 19 ani, din județul Galați, cu „traumatism cranio-cerebral și contuzie șold”, iar o minoră în vârstă de 16 ani, din județul Vaslui cu „contuzie cervicală”. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au, de conducător auto sau de pieton, cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite.



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background