Bărbat din Vrancea, depistat de polițiștii bârlădeni cu material lemnos fără acte în regulă

Written by on July 24, 2016

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Bârlad au depistat un bărbat din județul Vrancea care efectua transport fără a respecta normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare.

În noaptea de 22 spre 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Bârlad l-au depistat pe Emil D., în vârstă de 40 ani, din comuna Broșteni, județul Vrancea, care transporta cu un autovehicul cu semiremorcă material lemnos. Autovehiculul a fost oprit de polițiști pe strada Popa Șapcă, din municipiul Bârlad, fiind solicitate conducătorului auto documentele de proveniență pentru materialul lemnos transportat.

În urma verificărilor efectuate împreună cu un reprezentat al Ocolului Silvic Bârlad, s-a constatat faptul că pe avizul de însoțire era menționată o cantitate mult mai mică decât cea rezultată în urma măsurătorilor.

„A fost luată măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. De asemenea, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 33,1 mc material lemnos, care a fost predată reprezentantului Ocolului Silvic Bârlad.

În conformitate cu prevederile Legii 171/2010, transportul materialelor lemnoase fără provenienţă legală sau transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză. Aceeași sancțiune este prevăzută și pentru transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire care nu are înscrisă provenienţa legală a acestora, transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire a cărui valabilitate a expirat sau transportul materialelor lemnoase care nu corespund din punct de vedere cantitativ şi/sau calitativ ori din punctul de vedere al speciei cu datele înscrise în avizul de însoţire”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Susține-ne pagina https://www.facebook.com/bdbnews.ro cu un LIKE !


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background