BĂRBAT REŢINUT PENTRU CONTRABANDĂ CU ŢIGĂRI

Written by on April 11, 2015

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut un bărbat în vârstă de 44 ani, din municipiul Bârlad, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În lunile octombrie şi noiembrie 2014, G. Ionel, în vârstă de 44 ani, din municipiul Bârlad, a fost depistat de poliţişti, în timp ce oferea spre vânzare ţigări cu timbru de accizare din Republica Moldova, în Piaţa „Sfântul Ilie” din localitate.

În luna ianuarie a.c., bărbatul a fost depistat în aceeaşi locaţie, în timp ce comercializa ţigări provenite din contrabandă.

În această săptămână, în urma unei acţiuni desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bârlad şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, asupra lui G. Ionel au fost găsite 1600 ţigarete, având pe pachete aplicat timbru de accizare din Republica Moldova. Toate țigaretele au fost ridicate de polițiști, în vederea indisponibilizării.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi vânzare de bunuri sau de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Ulterior, G. Ionel a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Faţă de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.  


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Continue reading

Current track

Title

Artist

Background