Bârlădean arestat pentru furturi comise în Germania

Written by on October 8, 2015

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania.

La data de 7 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au depistat, pe raza municipiului Bârlad, pe Ionuț Robert Cristea, în vârstă de 22 ani, din municipiul Bârlad, pe numele căruia, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare.      

Tânărul este cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni de furt agravat în grup organizat. Poliţiştii de investigaţii criminale l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, respectiv Curtea de Apel Iași. Instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a bărbatului pe o durată de 15 zile, în vederea demarării procedurilor de predare către autorităţile judiciare din Germania. 

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background