Bârlădean mort într-un accident rutier produs la intrarea în oraș – FOTO

Written by on November 28, 2018

Un bârlădean în vârstă de 60 de ani, a decedat după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut în jurul prânzului, chiar la intrarea în localitate. Medicii sosiți la fața locului i-au aplicat manevrele de resuscitare însă fără succes.

Bărbatul, care se afla la volanul unui autoturism Vw, se deplasa pe direcția de mers Vaslui către Bârlad, iar în dreptul serelor a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un stâlp, scrie Realitatea de Vaslui.

La locul accidentului s-a deplasat și un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Bârlad care au extras victima și au predat-o medicilor de pe ambulanță.

După mai bine de 50 de minute în care au încercat să-l resusciteze pe bârlădeanul în vârstă de 60 de ani, echipajul medical a declarat decesul.

Există suspiciuni că șoferul din Bârlad ar fi suferit în timpul mersului un atac de cord. În cauză polițiștii de la Biroul Rutier Bârlad efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările care au dus la producerea accidentului.


Nu uitați să vă alăturați grupului nostru de Facebook, unde putem discuta despre problemele Bârladului. Ne poți susține distribuind știrile noastre.

În lipsa unui acord scris din partea BDB News, puteţi prelua maxim 250 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background