Bârlădenii sunt așteptați vineri în Piața Civică la Ziua Imnului Național

Written by on July 27, 2016

Ziua Imnului Național va fi sărbătorită vineri 29 iulie, în Piața Civică din centrul orașului Bârlad, începând cu ora 11:00.

Primăria orașului, alături de Consiliul Local și Garnizoana Bârlad vor organiza o festivitate militară și religioasă cu ocazia sărbătoririi zilei Imnului Național al României.

Pe 29 iulie 1848, ”Deșteaptă-te române” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, fiind apoi interzis de regimurile totalitare. După Revoluția din decembrie 1989, a fost consacrat ca imn național. Ziua Imnului Național a fost desemnată prin lege  în 1998, să fie marcată pe 29 iulie.

Andrei Mureșan (1816-1863) este autorul versurilor actualului imn al României (apărut inițial sub numele „Un răsunet”), muzica fiind compusă de Anton Pann (1796-1854), cunoscut poet și culegător folcloric.

Imnul a fost cântat pentru prima dată în mod oficial în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I.

„Deșteaptă-te române” a fost înlocuit în 1948 de „Zdrobite Cătușe”, apoi de „Te slăvim, Românie!” și de imnul perioadei comuniste „Trei culori”.

Versurile şi aranjamentul îi aparţin lui Andrei Mureşanu, iar Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului. Cu toate acestea, Gheorghe Ucenescu, un dascăl la primul gimnaziu românesc braşovean susţinea că el este autorul muzicii.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Susține-ne pagina https://www.facebook.com/bdbnews.ro cu un LIKE !


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background