Campanie prevenire tâlhării

Written by on May 13, 2015

În anul 2015, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului constituie una din priorităţile naţionale în domeniul prevenirii criminalităţii, iar la nivelul judeţului Vaslui s-a stabilit ca prioritate locală prevenirea tâlhăriilor în mediul urban.

De la începutul acestui an, pe raza judeţului Vaslui au fost sesizate 52 tâlhării (cu 18 mai multe față de perioada similară a anului trecut), din care 34 (65,38 %) în mediul urban. Dintre infracțiunile de tâlhărie săvârșite în mediul urban, cele mai multe au fost comise pe stradă (27– reprezentând aproape 80 %), la sfârşitul săptămânii calendaristice (joi – duminică), cu precădere seara şi noaptea. Ca mod de operare, cei care au comis astfel de fapte au întrebuinţat mijloace violente- 20 tâlhării sau au acţionat prin smulgere – 7 fapte (bani, telefoane mobile, poşete, bijuterii). 

Împrejurările care au favorizat comiterea tâlhăriilor au constituit-o în general purtarea la vedere a telefoanelor mobile, a bijuteriilor din aur – lănţişoare, pandantive de către victime și deplasarea la ore târzii neînsoţit/ă. 

În aproape 55% din tâlhăriile care au avut loc, poliţiştii i-au identificat pe cei care le-au comis. Toţi autorii sunt de sex masculin, majoritatea fiind tineri cu vârsta de până la 30 de ani (dintre care 6 minori). Acestora, de la începutul anului curent, le-au căzut victime în general persoane de sex masculin (aproximativ 71%), mai ales minori şi cei cu vârsta de peste 70 de ani (cele două categorii reprezentând aproximativ 25% din numărul total al victimelor).  

Pentru a preîntâmpina comiterea unor astfel de fapte, poliţiştii desfăşoară acţiuni de prevenire şi combatere a infracţiunilor de tâlhărie în zonele fierbinţi identificate (municipiul Bârlad, municipiul Vaslui), preponderent în mediile stradale. Aceste areale sunt incluse în traseele de patrulare ale dispozitivelor de siguranţă publică, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

De asemenea, sunt organizate acţiuni de informare a populaţiei cu privire la vulnerabilităţile pe care le speculează făptuitorii (purtarea la vedere a telefoanelor mobile, a bijuteriilor din aur și a altor bunuri de valoare, starea de ebrietate a victimei, etc.)

Vă reamintim faptul că, cel mai adesea, tâlhăriile se comit pe stradă, în spaţii deschise: artere principale, pieţe, alei, parcări sau parcuri, în general fiind reprezentate de smulgeri de obiecte valoroase.

Cei care comit astfel de infracțiuni acționează rapid, venind în fugă din spatele victimei sau apropiindu-se din sens opus şi smulgând obiectul vizat. Întrucât faptele sunt comise în spaţii deschise, aceștia au posibilitatea de a se îndepărta cu uşurinţă de victimă, pierzându-se în mulţime sau dispărând pe străduţe lăturalnice, înainte ca victima să poată reacţiona.

Modurile de operare utilizate în cazul tâlhăriilor prin smulgere au fost:

prin distragerea atenţiei victimei, sub diverse pretexte: autorul îi cere date despre o locaţie, îi cere să îi spună cât este ceasul, după care acţionează rapid, prin smulgere;

prin surprinderea victimei: infractorul se aproprie de victimă alergând, de obicei dintr-o direcţie din care nu poate fi observat, îi smulge bunul şi fuge cu acesta;

profitând de condiţiile favorizatoare oferite de anumite zone: urmăreşte victima până când aceasta ajunge în locuri izolate, mediu care îi permite să acţioneze fără martori.

CUM PUTEM FI ÎN SIGURANŢĂ  PE STRADĂ

Atunci când vă deplasaţi spre şcoală sau spre domiciliu, este indicat să mergeţi cu alţi prieteni sau colegi, să alegeţi cu grijă traseul, evitând locurile pustii, parcurile, zonele neiluminate. Dacă deplasarea este absolut necesară, apelaţi la serviciile de taximetrie autorizate deoarece, întrucât cele mai multe infracţiuni se comit sub adăpostul întunericului;

Nu vă etalaţi bani, bijuterii, ceasuri, telefoane mobile;

Când vorbiţi la telefonul mobil pe stradă, manifestaţi atenţie la persoanele din jurul vostru şi observaţi-le reacţia;

Când vă deplasaţi pe stradă, nu purtaţi gluga pe cap sau căştile telefonului la urechi. Acest lucru poate fi cauza unor accidente de circulaţie sau, neauzind ce se întâmplă în jurul vostru, puteţi  deveni victimele unor indivizi certaţi cu legea;

Când vă aflaţi în zone aglomerate, manifestaţi atenţie sporită cu privire la persoanele care vă pot urmări;

Dacă bănuiţi că cineva vă urmăreşte, verificaţi această situaţie prin traversarea străzii. Dacă urmăritorul se află în continuare după dumnevoastră, îndreptaţi-vă spre o zonă aglomerată sau intraţi într-un magazin, iar pe timpul nopţii nu ezitaţi să bateţi la uşa unei locuinţe cu ferestre luminate;

Ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv;   

Cea  mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteţi agresaţi, bătuţi sau tâlhăriţi pe stradă, strigaţi cât mai tare după ajutor. Procedând astfel alertaţi persoanele din jur, iar agresorii vor fugi. 

În cazul în care sunteți victimă a vreunei infracțiuni de acest gen, țipați pentru a atrage atenția trecătorilor, rețineți cât mai multe semnalmente ale autorului și anunțați de urgență cea mai apropiată unitate de poliție la numărul unic de urgență  112 !



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background