Minor grav accidentat pe o trecere de pietoni din Vaslui

Written by on March 3, 2016

Din cauza nerespectării semnificației culorii roșii a semaforului electric, aseară, pe strada Ștefan cel Mare din localitatea Vaslui, a avut loc un grav accident de circulație. Victima, un minor de 16 ani, a suferit vătămări corporale și se află în stare gravă la spital.

„În seara de 2 martie a.c., la ora 20.08, a fost primit un apel pe numărul de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Vaslui a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală gravă a unui pieton.

Bogdan R., de 21 ani, din comuna Muntenii de Sus, se deplasa cu autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din direcția Centru Civic spre Iași, iar la intersecția cu strada Hușului, a accidentat un minor, în vârstă de 16 ani. Acesta se angajase în traversarea străzii regulamentar, pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului electric.

Minorul a fost diagnosticat cu ”politraumatism prin accident rutier, traumatism facial sever, comă profundă”, fiind transferat la o unitate medicală din municipiul Iași”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.        

Pentru a preveni implicarea în astfel de evenimente, poliţia recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte întocmai normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule! Totodată, Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului, să ruleze cu viteză redusă adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră  numai după o temeinică asigurare.



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background