Muncitor strivit de un utilaj – VIDEO

Written by on August 23, 2015

Un bărbat care conducea un utilaj de mare gabarit, folosit la lucrările de terasare și pietruire pe raza comunei Puiești, a murit zdrobit sub greutatea acestuia după ce s-a răsturnat într-un șanț.

Misiune dificilă pentru echipajul de descarcerare al Detașamentului de Pompieri, care a fost solicitat sâmbătă, 22 august a.c., pentru a scoate de sub un utilaj greu, trupul unui muncitor care a murit strivit după ce s-a răsturnat. Operațiunea a fost destul de dificilă, trupul muncitorului decedat fiind strivit mai tare, de mai multe ori, din cauza tonajului mare al cilindrului-compactor care fost ridicat cu greu, în cele din urmă fiind extras cadavrul.

Gelu Mihalache, în vârstă de 44 de ani, manevra utilajul respectiv pentru lucrări de reparație la drumul comunal dintre Mocani și Puiești, când din motive încă necunoscute a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului. Bărbatul avea trei copii și era din satul Bărtăluș-Răzeși.

În cauză s-a deschis o anchetă care va stabili circumstanțele care au dus la producerea acestui accident.{vembed Y=uJ3kbMxw3t0}



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background