Piesa produsă de echipa KAZIBO, din care bârlădeanul Alex Pelin face parte, este nominalizată la „MTV EMA BEST ROMANIAN ACT 2015!”.
După ce și-au adjudecat opt premii la gala Media Music Awards desfășurată pe 3 septembrie la Sibiu, Alex Pelin și Ovidiu Baciu (fondatorii casei de discuri KAZIBO) se bucură acum de o nouă nominalizare, de data aceasta la MTV EMA BEST ROMANIAN ACT 2015, festival care va avea loc pe 25 Octombrie a.c. la Milano. Piesa produsă de cei doi „Și îngerii au demonii lor”, interpretată de Dan Bittman este nominalizată în categoria „Best Romanian Act”.
Îi puteți susține votându-l pe Dan Bittman, cu un click mtvema.com/voteaza. Procesul de vot nu necesită înregistrare.
Reamintim că Alex Pelin este din Bârlad, fost-component al trupei Non Stop, formație în vogă la sfârșitul anilor 90.