POZA ZILEI: Două beri, doi polițiști, cine e șoferul?!

Written by on January 5, 2017

ACTUALIZARE. În urma primelor verificări, s-a constatat că cei doi polițiști sunt angajați ai posturilor comunale Viișoara și Banca.

„Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui a luat la cunoștință de fotografiile apărute în mediul online, fiind dispuse verificări cu privire la polițiștii care apar în acea imagine. În funcție de ceea ce se va constata în urma anchetei interne, se vor dispune măsurile de sancționare disciplinară, în conformitate cu Statutul Polițistului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.


ȘTIRE INIȚIALĂ. Doi polițiști au fost suprinși într-o ipostază mai puțin confortabilă la un popas dintre localitățile Bârlad și Vaslui. Cei doi, îmbrăcați în uniformă, aveau pe masă în dreptul fiecăruia câte o bere.

Un bârlădean, participant în trafic, oprit la popasul respectiv, a observat la o altă masă două persoane ce purtau uniforme cu însemnele Poliției Române. Nimic suspect până aici. Semnul de întrebare a venit atunci când cei doi polițiști au comandat fiecare câte o bere iar în mașina de serviciu aflată afară nu se mai afla nimeni.

De aici, datele problemei se complică: doi polițiști, două beri, o singură mașină de serviciu. Indiferent care dintre ei s-a urcat la volan, cu siguranță a încălcat legea.

Pe dumneavoastră, domnilor polițiști, cine vă mai trage pe dreapta?


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background