Salarii „ca-n afară” la o firmă de stat din Bârlad!

Written by on May 25, 2017

„Perla coroanei” Consiliului Local Bârlad este societatea comercială Reiser SA, iar afirmația este dovedită de datele contabile ale anului 2016. In cele 12 luni, Reiser SA (cea care se ocupă de asfaltarea străzilor) a avut o cifră de afaceri de 4.285.662 lei, adică un milion de dolari.

Si cum aceasta performanță trebuie încurajată, pe parcursul anului trecut au fost premiați salariații, administratorii, conducerea societății cu niște sume frumușele, in total 37 de angajați.

„FULL DE AȘI” LA REISER

Anul trecut barladenii au votat schimbarea, cel puțin politica, având un primar liberal. In schimb, coincidenta, aproape toate societățile care aparțin Consiliului Local Municipal sunt conduse de membrii PSD, bineînțeles aceștia rămânând in funcții datorită performantelor manageriale. Astfel, Reiser este condusă de Florin Ghenghea -directorul societății,

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) il are ca presedinte pe Adrian Bobeica (presedinte executiv PSD Barlad, director la Compania de Utilități Publice, membru in CA al spitalului bârlădean). Acesta este ajutat de doi membrii, in persoana lui Vicol Mihai (fost director tehnic in Primăria Barlad pe vremea lui Constantinescu, actual membru PSD) si Ilie Pascal (fost membru PRM, actual membru PSD).

Nici in Consiliul de Administrație a Reiser-ului nu s-au petrecut schimbări. Ca membrii ii intalnim pe Florin Ghenghea ( membru cu state vechi in PSD), Ioana Costachescu ( fata inginerului constructor Bebe Costachescu, membru PSD) si Olga Ungureanu , funcționar in Primăria Barlad.

PERFORMANȚA CU BANI MULȚI SE ȚINE!

Aruncând o privire pe datele contabile pe care Reiser le-a înaintat consilierilor locali (aceștia uitându-se ca „ pisica la calendar” drept dovada stand votul lor pozitiv si niciun comentariu pe marginea acestor sume) aflam ca in 2016 s-au plătit următoarele:

– cheltuieli conducator unitate – 114.348 lei;

– cheltuieli CA+AGA – 123.598;

câștig mediu lunar salariat cu carte de munca 3289 lei (in conditiile in care câștigul in zona Moldovei, conform Institutului Național de Statistica era de 1552 lei, aceștia primesc aproape dublu salariu). Cat un profesor debutant sau un funcționar la Primărie.

– participarea salariaților la profit – 60.593 lei (adică au fost recompensați muncitorii pentru munca depusă).

-participarea administratorilor la profit – 13.679.

– dividende de plata către CLM Barlad -227.986;

– cheltuieli cu primele reprezentând participarea salariaților la profit – 78.771 lei,

– participarea conducerii societății la profit – 18.178;

– materiale consumabile in valoare de 1.072.127, 01 cumparate in 2016, plătite 1.002.715,13 si rămase de plata pentru 2017- 69.411,88;

– cheltuieli cu evenimente deosebite – 10.509,55 lei.

Așa arată doar o parte din cheltuielile făcute in 2016 de către Reiser si așa se explica concurenta pentru posturile de membru in Consiliile de Administrație ale societăților care aparțin de Consiliul Local Barlad. Acolo nu se mănâncă o pâine, ci un ditamai cozonacul. Frământat din banii noștri.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background