Sfârșit tragic pentru un tânăr bârlădean în Germania

Written by on June 25, 2015

UPDATE. Deputatul român de diaspora, Aurelian Mihai, a transmis ieri un mesaj în legătură cu acest caz, menționând următoarele:

“Pe cât de bucuros am fost când am fost informat că avem în sfârșit un primar român în Spania, pe atât de întristat am fost când am primit din partea unor bârlădeni din Germania vestea morții unui tânăr român se pare lovit de un tren ieri. Am informat telefonic consulatul în a cărui incidență intră zona din Stuttgart unde a pierit bietul baiat. Nu aș vrea să fie nimeni în situația familiei, așa cum am auzit la telefon vocea apăsată a fratelui lui Vlad Bogdan. Dumnezeu să-l ierte!”

Transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei îndurerate și speranța că situația în vederea repatrierii și înmormântării victimei se va rezolva în cel mai scurt timp cu putință.


STIRE INIȚIALĂ. Un tânăr din Bârlad a decedat joi dimineață, după ce a fost lovit de un tren în apropiere de localitatea germană Stuttgart.

Joi dimineață, la ora locală 03.20, Vlad Bogdan Vrânceanu însoțit de  încă un prieten, a încercat să traverseze șinele de cale ferată printr-un loc nepermis, fiind surprins și lovit de un tren între stațiile Feuerbach și Zuffenhausen.

La fața locului au sosit mai multe echipaje de salvare, care însă nu au putut să-l mai salveze pe tânărul bârlădean în vârstă de 26 de ani. Vlad Vranceanu a fost declarat decedat câteva minute mai târziu la locul accidentului. În cauză, a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili împrejurările care au dus la tragicul eveniment.


Familia lui Vlad Bogdan Vranceanu face apel către toți cei care pot ajuta, să doneze orice sumă pentru a-l putea aduce acasă, la Bârlad, pentru a-l înmormânta creștinește.  

Numărul de telefon pentru contact este: 0756.334.965

LEI      – RaiffeisenBank – iban RO98RZBR0000060017811806

EURO – RaiffeisenBank – iban RO66RZBR0000060017305072

Sucursala Bârlad – Titular cont: Danila Claudiu (fratele lui Bodgan V. Vranceanu)


 



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background