Spitalizarea de zi se va muta în containere la spitalul municipal din Bârlad
Written by bdbnews on mai 30, 2017
Administrația locală din Bârlad a găsit rezolvarea pentru spitalizarea de zi, aceasta cerință fiind imperios solicitată de Direcția de Sănătate Publică Vaslui. Primăria va achiziționa 27 de containere.
„ Până la începutul lunii octombrie, trebuie să eliberăm spațiul administrativ. Pe 6 octombrie, în acel spațiu trebuie să funcționeze spitalizarea de zi. Vor fi 27 de containere, care vor conține 14 birouri, în care vor încăpea 39 de persoane. Acest bloc administrativ va fi amplasat pe locul unde se parchează acum mașinile .Acolo se va turna o platformă betonată și există apă, canalizare, tot, numai că trebuie făcute racordurile. Deocamdată, nu se știe firma de la care se va achiziționa containerele pentru că licitația este în desfășurare pe SEAP. În momentul în care vom ști firma care va furniza containerele, spitalul va solicita consultanță tehnică pentru turnarea platformei, ca să știm de ce suprafață este vorba. De la momentul semnării contractului de achiziție, spitalul are 30 de zile la dispoziție să toarne platforma și să o pună la dispoziția celui care furnizează containerele”, a declarat Adrian Gheorghiu, responsabil mass-media în cadrul spitalulului.
Pana la aceasta data au fost depuse oferte din partea unor furnizori,fără a se fi desemnat un câștigător.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!