Tomograful se mai lasă așteptat la spitalul din Bârlad

Written by on January 17, 2017

Ca orice vedetă care se respectă, și tomograful, proaspăt instalat dar nefuncțional de la Spitalul de Adulți din Barlad, se lasă așteptat! Și ce așteptare! Deși a fost descărcat din luna Decembrie acesta nu este operațional nici la jumătatea lui ianuarie. Cauza?!

Nepăsare, birocrație si comoditate! Pe 27 decembrie, s-a primit adresa Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) de a se efectua plata taxei și a tarifului pentru autorizația de amplasare-construcție și de a se trimite avizul sanitar primit de la DSP Iași – Laboratorul de Igiena Radiațiilor Ionizante, iar pe 28 decembrie s-a și transmis răspunsul. Așa se face că, acum, se așteaptă autorizația de amplasare-construcție de la CNCAN.

„Următoarea etapă vizează întocmirea buletinului de verificare de către Siemens Healthcare SRL, însă numai după ce primim autorizația de amplasare-construcție deoarece aceasta face parte din documentația pentru autorizația de utilizare. Abia ulterior, se va întocmi și se va depune documentația pentru obținerea autorizației de utilizare la CNCAN București și la DSP Iași – Laboratorul de Igiena Radiațiilor Ionizante. Pasul următor presupune efectuarea de verificări și măsurători și emiterea autorizației sanitare de către DSP Iași – Laboratorul de Igiena Radiațiilor Ionizante. În continuare, vom primi răspuns de la CNCAN București în vederea achitării taxei și a tarifului pentru eliberarea autorizației de utilizare și a trimiterii autorizației sanitare. Abia atunci vom plăti taxa și tariful cerute pentru autorizația de utilizare și vom trimite la CNCAN autorizația sanitară, urmând ca CNCAN să elibereze autorizația de utilizare. După toți acești pași, care sperăm că nu se vor întinde pe mai mult de două luni, vom putea pune în funcțiune computerul tomograf”, a declarat Angela Chirilă.

Birocrația statului, mana cerească pentru un anumit întreprinzător!


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background