Un șofer beat din Pădureni, s-a răsturnat cu mașina pe DJ 244 C

Written by on October 20, 2015

Poliţiştii Postului de Poliţie Pădureni s-au deplasat la locul producerii unui eveniment rutier ce a avut loc pe raza comunei Pădureni, eveniment fiind sesizat prin apelul de urgenţă 112.

La faţa locului a fost identificat Mircea B., în vârstă de 20 ani, din comuna Pădureni, acesta fiind conducătorul auto implicat în evenimentul rutier.

Poliţiştii au stabilit faptul că tânărul s-a deplasat cu un autoturism pe D.J 244 C, din direcţia Văleni către Pădureni. La un moment dat, într-o curbă, B. Mircea a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă. Din accident nu au rezultat victime.

Poliţiştii l-au testat pe B. Mircea cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că autoturismul condus de tânăr avea autorizaţia provizorie de circulaţie cu valabilitatea expirată.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.



Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background