Un șofer din R. Moldova a încercat să treacă prin Vama Albița cu permis de conducere fals

Written by on September 13, 2016

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat un cetăţean din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În ziua de 12 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, în P.T.F.Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul din R. Moldova Nicolae C., în vârstă de 22 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au solicitat conducătorului auto să prezinte, pe lângă documentele de călătorie şi permisul de conducere. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, ce purta însemnele autorităţilor din R. Moldova, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, ocazie cu care s-a stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În legătură cu cele constatate, Nicolae C. a declarat că a obţinut documentul respectiv în schimbul sumei de 100 de euro, de la un conaţional şi nu are cunoştinţă despre faptul că permisul în cauză este fals ori falsificat.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Susține-ne pagina https://www.facebook.com/bdbnews.ro cu un LIKE !


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background