Vasluian reținut după ce a agresat o barmaniță

Written by on February 5, 2018

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Vaslui au reținut un bărbat de 35 de ani, cercetat pentru comiterea de infracțiuni cu violență.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 35 de ani, din municipiul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.

„Polițiștii au stabilit faptul că, în seara de 04 februarie a.c., bărbatul s-a deplasat la un bar de pe raza municipiului Vaslui unde a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra gestionarei, o femeie de 40 de ani, din aceeași localitate. Femeia este fosta concubină a bărbatului.

În timpul conflictului, bărbatul a distrus monitorul unui calculator din local și a tulburat ordinea și liniștea publică.

Polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.


Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background