Răzvan Ionuț Gândac (20 de ani), din municipiul Bârlad, imobilizat în flagrant după săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad efectuează cercetări față de Răzvan Ionuț Gândac, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
„Tânărul a fost depistat în flagrant imediat după săvârșirea faptei. Din cercetările efectuate s-a constatat că, în după-amiaza de 3 martie a.c., acesta a lovit un minor și i-a sustras telefonul mobil. Minorul se deplasa pe strada Mihai Viteazu către domiciliu. În sprijinul părții vătămate a intervenit un alt tânăr în vârstă de 17 ani, care reușit imobilizarea autorului până la sosirea polițiștilor.
Suspectul de 20 de ani a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.
Pe numele lui Răzvan Ionuț Gândac a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante știri din Bârlad te așteptăm și pe Facebook! Îți mulțumim că urmărești materialele realizate de bdbnews.ro. Ne poți susține și TU, distribuind știrile noastre.