Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo COD GALBEN de caniculă persistentă valabilă pentru judeţele Vaslui, Galaţi, Bacău şi Vrancea în intervalul 22 iunie, 23 iunie și 24 iunie.
În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar în cursul zilei de miercuri 22 iunie vor fi şi valori de 36…37 de grade. Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Îndeosebi în zonele montane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi mai ales în timpul după-amiezelor vor fi averse posibil torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!
Susține-ne pagina https://www.facebook.com/bdbnews.ro cu un LIKE !