Sâmbătă după-amiază, un apel la 112 anunța că o femeie în vârstă de 47 de ani a încercat să se sinucidă aruncându-se sub roțile unui tren din stația CFR Bârlad.
Femeia de 47 de ani, a încercat să se arunce sub roțile trenului dar a fost lovită de scara vagonului fiind aruncată în urma impactului pe peron. La fața locului a ajuns o ambulanță care a stabilizat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad. Potrivit primelor informații, victima a suferit o fractură cranio-cerebrală, starea ei fiind stabilă.
„Poliția Transporturi-Feroviare s-a autosesizat cu privire la evenimentul produs în stația CFR Bârlad, fiind deschisă o anchetă în acest sens. Victima nu a ajuns sub roțile trenului care tocmai intra în stație și care se afla în manevre de frânare”, a declarat reprezentatul Poliției TF Bârlad.
Femeia – Matache Constanța (47 de ani) este dintr-o localitate de lângă Bârlad și este cunoscută ca suferind de afecțiuni psihice. Ea a mai încercat în două rânduri să recurgă la sinucidere, în același mod.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!
Susține-ne pagina https://www.facebook.com/bdbnews.ro cu un LIKE !